Președintele Nicușor Dan a publicat, recent, o scrisoare în revista americană Newsmax, unde a făcut trimiteri pozitive la luptători anticomuniști parașutați în România în anii ’50 cu ajutorul CIA, prezentându-i ca simboli unirii dintre România și Statele Unite. Acest mesaj a atras atenția asupra interpretărilor istorice în spațiul public românesc, fiind criticat pentru abordarea sa în contextul relației României cu mișcările nelegionare și extremiste.
Scrisoarea lui Nicușor Dan în revista Newsmax
Președintele a evidențiat în scrisoare legăturile dintre România și SUA, apoi a făcut trimiteri favorabile luptătorilor anticomuniști parașutați în România în anii ’50. Acești luptători, conform documentelor istorice, au fost mulți dintre ei membri ai mișcării legionare, iar unii au fost și foști membri SS.
Istoricul Raul Cârstocea critică această prezentare, atrăgând atenția asupra faptului că majoritatea acestor luptători aveau afilieri politice și legături cu mișcarea legionară. El subliniază că mesajul public al președintelui ignoră aceste aspecte negative și accentuează o imagine pozitivă, fără a aborda natura fascistă a ideologiei legionare.
Cârstocea afirmă că actualul președinte nu a întreprins suficiente acțiuni pentru a combate discursul și activitățile neolegionare, iar din punctul său de vedere, așteptările în acest sens sunt nerealiste.
Noul consens în studiile despre fascism
Raul Cârstocea, cercetător principal în proiectul ERC „Insurgent Temporalities”, explică că fascismul, conform definiției lui Roger Griffin, include două componente importante: ultranaționalism și populism. Aceasta presupune o viziune palingenetică despre regenerare și renaștere națională.
El subliniază că regimul lui Putin diferă de fascism, fiind mai degrabă orientat spre restaurarea gloriei Rusiei istorice, iar legătura cu elementele populiste este slabă, întrucât Putin nu atrage maselor și nu recurge la mitinguri de masă. În opinia sa, Rusia rămâne o dictatură foarte represivă, dar nu poate fi clasificată automat ca fiind fascistă.
De asemenea, el remarcă utilizarea retoricii antifasciste de către Moscova în contextul războiului din Ucraina, făcând referire la acuzația că Ucraina ar fi un stat fascist, argumentată prin invocarea războiului patriotic antifascist din al Doilea Război Mondial.
Cârstocea adaugă că ideea de denazificare a Ucrainei nu justifică agresiunea Rusiei și că, deși există grupări fasciste în Ucraina, acestea nu pot justifica războiul Rusiei, întrucât această operațiune nu are ca scop doar combaterea fascismului.
Neofascismul în forma curentă MAGA
Specialistul definește curentul republican MAGA drept o mișcare politică de extremă dreaptă, care include elemente ultranaționale și populiste. Sloganul „Make America Great Again” reprezintă o viziune palingenetică, vizând restaurarea gloriei americane, însă într-o nouă formă, diferită de paradigma revoluționară a fascismului clasic.
El afirmă că MAGA se poate încadra în categoria ideologiilor neofasciste, fiind alimentată de mișcări precum Patriot Front sau Proud Boys. El remarcă evoluția acestei platforme, de la o mișcare populistă la o tendință cu accente autoritare și neofasciste, accentuată în timpul celui de-al doilea mandat Trump.
Pentru Raul Cârstocea, această mișcare prezintă elemente comune cu fascismul, precum ultranaționalismul și mobilizarea masei, dar diferă în structura organizatorică și în manifestare, fiind mai puțin coerentă și centralizată decât regimurile fasciste istorice.
Politica externă și percepția geopolitică
În opinia cercetătorului, politica externă a SUA, în perioada recentă, a fost mai apropiată de Moscova decât de Bruxelles, iar strategia recentă de securitate a administrației americane promovează o critică a Uniunii Europene ca fiind progresistă și contestată de mișcările populiste din Europa. În acest context, pentru România, cea mai sigură linie de politica externă este alinierea cu Uniunea Europeană și menținerea relațiilor solide în cadrul NATO.
El menționează că sprijinul pentru NATO este crucial pentru securitatea României, iar implicarea SUA în regiune trebuie abordată cu prudență. Actuala administrație americană este considerată imprevizibilă, iar susținerea recentă a extremelor drepte din România, inclusiv a unor formațiuni cu discursuri radicale, poate reprezenta o amenințare pentru stabilitate.
Relația cu trecutul neolegionar și antisemitismul în spațiul public
Trecerea cu vederea sau minimalizarea pericolului reprezentat de grupările neolegionare, precum și justificarea discursului antisemit, reprezintă o problemă a discursului public și a politicii de sancționare a discursurilor extremiste. În România, legislația împotriva propagandei fasciste și a antisemitismului există, dar aplicarea acesteia rămâne limitată, iar procesele și condamnările sunt rare.
Legitimizarea criminalilor de război și simbolurilor fasciste continuă, multe victime ale antisemitismului fiind valorificate ca simboluri naționale sau de rezistență, chiar dacă acestea au avut legături cu regimul de la București din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Dezinformarea și manipularea în spațiul public joacă un rol important în susținerea discursurilor neolegionare, iar reacțiile statului român rămân adesea insuficiente în combaterea antisemitismului sau a propagandei fasciste.
În ceea ce privește critica Israelului, ea tinde uneori să fie etichetată drept antisemitism, însă autorul consideră că verificarea criticilor față de politicile israeline implică discernământ și diferențiere între a critica statul Israel și a manifesta antisemitismul.
Nicușor Dan, în primul său an ca președinte, a fost criticat pentru ambivalență în abordarea mișcării legionare. În iulie 2025, a trimis spre examinare la Curtea Constituțională legea împotriva negării Holocaustului, care face referire la legionari, justificând această poziție prin presupusa ambiguitate a termenilor.
Participarea sa la evenimente comemorative ale legionariștilor anticomuniști și la slujbe religioase în cinstea acestora ridică întrebări despre angajamentul său în combaterea ideologiei fasciste. În plus, mesajele publice de susținere pentru luptătorii parașutați în anii ’50, în contextul Dl. Dan, sunt considerate de unii experți drept tacite aprobări ale trecutului extremist.
În privința comparației cu perioada interbelică, expertul consideră că diferențele sunt semnificative. Europa de astăzi nu se confruntă cu consecințele unui război mondial și cu o criză ideologică similară, iar amenințarea extremismului prezent trebuie evitată fără asocieri facile cu trecutul, pentru a preveni repetarea unor drame istorice.
