Genoa activează intens pe piața transferurilor, antrenorul Dan Șucu dorind să consolideze lotul condus de Patrick Vieira înainte de startul noului sezon din Serie A. Un transfer notabil este împrumutul argentinianului Valentin Carboni de la Inter.
Declarațiile jucătorului Inter, acum la Genoa
Valentin Carboni (20 de ani) a revenit pe teren la Cupa Mondială a Cluburilor, sub comanda noului tehnician al lui Inter, Cristi Chivu, cu care argentinianul a colaborat și în cadrul formației de tineret. Recentele sale probleme de sănătate vin după o accidentare severă la genunchi, survenită în octombrie 2024.
Carboni nu a intrat în planurile antrenorului român pentru sezonul următoare, iar „nerazzurrii” l-au cedat cu titlul de împrumut la Genoa, condusă de Dan Șucu. Carboni a oferit declarații presei italiene cu privire la tranziția la Genoa și motivele care au stat la baza deciziei sale.
„Mă simt excelent și sunt încântat să fiu aici. Am discutat cu antrenorul și cu directorul sportiv, sunt fericit de această oportunitate. Băieții m-au întâmpinat cu multă căldură. Știam din timp despre negocierile purtate, chiar dacă eram absent din cauza accidentării.
Am înțeles că va fi o provocare să găsesc o echipă potrivită. Cupa Mondială a Cluburilor a fost utilă. Stadionul, antrenorul și suporterii au fost importanți în decizia mea de a veni la Genoa. Antrenorul (n.r. Patrick Vieira) mi-a spus că Genoa este o echipă importantă, cu mulți tineri talentați”, declara sud-americanul, conform sursei TuttoMercatoWeb.
Modelul fotbalistic al lui Valentin Carboni
Carboni și-a făcut debutul la naționala Argentinei în 2024, fiind selectat pentru Copa America, competiție pe care echipa condusă de Lionel Scaloni a câștigat-o. Mijlocașul a evoluat alături de Lionel Messi, pe care îl consideră un model.
„(n.r. Există un argentinian pe care îl admiri?) Absolut, Messi. Însă și Di Maria sau Dybala sunt modele de inspirație pentru mine. Messi este o sursă inepuizabilă de învățare, dar este greu de copiat (n.r. zâmbește). Învăț extrem de mult de la toți jucătorii, atât pe câmp, cât și în afara lui. Este o experiență extraordinară, care mă ajută să mă dezvolt”, a afirmat fotbalistul de la Genoa.









Lasă un răspuns