Ilie Bolojan, noul lider al PNL
Ilie Bolojan a fost desemnat oficial noul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), fiind singurul candidat la această funcție în cadrul congresului de sâmbătă. Cele 1200 de delegati l-au ales pe Bolojan și pe ceilalți membri ai conducerii partidului.
Delegații au confirmat, prin vot, poziția lui Ilie Bolojan în fruntea formațiunii. Alegerea prim-vicepreședinților a generat o mai mare concurență, cu 10 candidați. Au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veştea, Ciprian Ciucu şi Nicoleta Pauliuc.
Congresul PNL, desfășurat la Palatul Parlamentului, a avut loc sâmbătă și a reunit 1200 de delegați. Acestia au ales noua conducere națională prin vot secret, inclusiv pentru funcțiile de președinte, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și al Comisiei pentru Revizuire și Cenzori.
Evenimentul a cuprins și validarea vicepreședinților locali, care vor integra Biroul Executiv Național, și anume: Alexandru Muraru (Nord-Est), Alexandru Popa (Sud-Est), Toma Petcu (Sud Muntenia), Gigel Știrbu (Sud-Vest Oltenia), Gheorghe Falcă (Vest), Florin Birta (Nord-Vest), Ion Dumitrel (Centru) și Hubert Thuma (București-Ilfov).










Lasă un răspuns