ce-a-spus-presedintele-nicusor-dan-despre-masurile-ce-vor-fi-luate-pentru-reducerea-deficitului-bugetar

Declarațiile lui Nicuşor Dan despre reducerea deficitului bugetar

Şeful statului a afirmat, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, că s-au examinat circa 200 de majorări salariale din sectorul public.

„Există o listă cu aproximativ 200 de creşteri salariale acordate unor angajaţi ai statului, pe diferite domenii, prin modificări legislative. Legea salarizării a fost modificată secţional, individual, de circa 200 de ori. Din nefericire, suntem presaţi pentru a reduce deficitul, iar analiza a 200 de majorări, dintre care unele poate sunt justificate, altele nu, nu poate fi finalizată în câteva săptămâni. De aceea, se vor lua măsuri generale”, a explicat preşedintele.

Potrivit acestuia, în următorul an sau doi, se vor examina „toate componentele” sectorului public.

„Schimbând funcții, am suferit o diminuare a salariului”, a declarat Nicuşor Dan.

Cu privire la Ucraina

Statele membre ale Uniunii Europene au reiterat angajamentul de sprijin pentru Ucraina, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, vineri noapte, în urma Consiliului European.

„În declarația adoptată de 26 de state din 27 s-a subliniat sprijinul Uniunii şi dorința sa de a susține drumul european al Ucrainei”, a afirmat şeful statului român.

El a menţionat că statele membre au discutat şi despre cooperarea militară şi consolidarea industriei de apărare.

„Există instrumentul SAFE, care se referă la împrumuturi şi mecanismul de derogare de la regulile privind deficitul”, a explicat Nicuşor Dan.

„S-a convenit ca aliații NATO care au politici convergente să facă parte din mecanismul SAFE. Parteneriate au fost semnate deja cu Marea Britanie şi Canada”, a adăugat el.

De asemenea, preşedintele a reafirmat sprijinul acordat Republicii Moldova în cadrul Consiliului European.

„Republica Moldova a fost inclusă pe agenda reuniunii la iniţiativa României. S-au subliniat reformele făcute de Republica Moldova în contextul european şi s-a reiterat sprijinul pentru deschiderea clusterului privind aspectele fundamentale şi pentru summitul programat pe 4 iulie”, a menţionat preşedintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *