Data de 27 ianuarie este consacrată ca Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului și se comemorează anual, acest eveniment fiind organizat de Federația Comunităților Evreiești din România în colaborare cu Guvernul și Parlamentul țării, așa cum s-a întâmplat și în acest an, la Templul Coral din București. „Astăzi și întotdeauna, onorăm memoria milioanelor de victime ale Holocaustului,” menționează site-ul Ambasadei Israelului la București. Datoria fiecăruia dintre noi este de a nu uita. Obligația noastră, a tuturor, este să păstrăm vie amintirea lor. Să le adresăm o memorie binecuvântată!” La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților române, precum și vice-ambasadorul Israelului, domnul Erez Golan, care a rostit următoarea discurs:

„România nu trebuie învățată că antisemitismul are consecințe grave. România a fost martoră la aceste tragedii. Dintre cei aproximativ 800.000 de evrei care au trăit aici, aproape jumătate și-au pierdut viața. Aceste evenimente tragice nu s-au desfășurat într-un singur incident, ci au fost urmate de o serie de atrocități: pogromuri și masacre în București, Dorohoi și Iași, deportări brutale în Transnistria, soldate cu moartea a sute de mii de evrei prin execuții, foamete și boli. Multe dintre aceste crimine au fost comise de regimul Antonescu, nu doar de Berlin, fiind rezultatul antisemitismului local.”

Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului 2026 trebuie să devină un prilej de reflecție, nu doar asupra trecutului, ci și asupra prezentului pe care îl modelăm. Israelul va fi întotdeauna alături de comunitățile evreiești din România și din întreaga lume. În același timp, trebuie să apărăm sensibilitatea memoriei naționale, politic și cu curaj neclintit.

Pentru că «Never Again» nu reprezintă doar un slogan, ci o responsabilitate cotidiană și un apel la acțiune.

Din punct de vedere istoric, politic și economic, discursul lui Erez Golan poate fi interpretat într-un anumit sens, însă, în contextul intereselor legitime ale României, relatarea sa conține afirmări neadevarate sau eronate. În consecință, răspunsul nostru va fi o replică echivalentă, reafirmând că „prima linie a memoriei trebuie păstrată local, politic și cu curaj neclintit”. Totodată, trebuie să subliniem că această linie reprezintă memoria națională a românilor. «Never Again» nu trebuie să fie doar un slogan legat de Holocaust, ci un imperativ moral universal, ce vizează toate infracțiunile împotriva umanității, inclusiv cele comise împotriva românilor. Nu putem ști exact la ce se referă domnul Golan atunci când afirmă că „Never Again” este un apel la acțiune, însă pentru noi această nevoie de acțiune trebuie să fie prioritară pentru prevenirea repetării acestor crime în cazul națiunii noastre.

Iată poziția noastră:

„România nu trebuie învățată că antiromânismul ucide. România știe, pentru că a experimentat acest lucru. Din cei peste 2.000.000 de români care au suferit în închisorile comuniste, deportați sau supuși altor forme de opresiune, aproximativ 120.000 și-au pierdut viața. Aceste tragedii nu s-au produs într-un singur eveniment, ci au fost rezultatul unui șir de atrocități: torturi, munci silnice, atentate și deportări. Multe dintre aceste orori au fost orchestrate de regimul conducător, nu de Moscova, ci de conducători locali, fixați pe ideologia comunistă și impuși de regimul totalitar.”

Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului trebuie să fie comparată cu Ziua de 14 mai 1948, Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste, marcând momentul în care, într-o singură noapte, au fost arestați 14.000 de români. Este un moment de reflecție, pentru a nu uita de trecut, dar și pentru a conștientiza prezentul pe care îl construim. Regimul comunist, controlat formal de etnici români, dar de fapt condus de alogeni bolșevici, a ordonat arestarea a peste 14.000 de români. În urma anchetelor inumane și a bătăilor crunte, au fost obținute zeci de mii de denunțuri, care au condus la alte zeci de mii de arestări până în anul 1959. În perioada reeducărilor în închisori (1949–1952 și 1962–1964), aproape un milion de ani de încarcerare au fost executați, iar zeci de mii de dosare de urmărire au fost întocmite, unele continuând și după 1989.”