O decizie în acest sens a fost aprobată în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București.
Anunțul referitor la inițierea fiecărei etape de atribuire va fi publicat pe platforma oficială a Primăriei Capitalei. Prima notificare va fi publicată în maxim zece zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Conform documentului de aprobare, autorizațiile de taxi rămase neluate la finalul fiecărei proceduri vor fi raportate la începutul următoarei etape de atribuire.
Potrivit raportului tehnic, criteriile de diferențiere includ: vârsta vehiculului, conformitatea cu standardele de poluare euro, capacitatea portbagajului, dotarea cu sistem de climatizare, perioada de activitate autorizată a transportatorului, existența airbag-urilor, investiția realizată (deținerea autovehiculului în proprietate sau leasing), posibilitatea de a asigura prezența constantă a vehiculului în activitate minim 8 ore pe zi, și echipamentele suplimentare ale autovehiculului.
„Considerăm că stabilirea unui număr fix de etape succesive de atribuire, într-un interval de timp prestabilit, la intervale definite, poate optimiza procesul de distribuție, respectând termenele administrative și parcursul etapelor legale privind alocarea autorizațiilor disponibile, fiind de asemenea un factor esențial pentru transportatorii autorizați în planificarea achiziției de vehicule necesare activității de taxi, precum și pentru îndeplinirea formalităților obligatorii în procesul de atribuire”, se menționează în raport.










Lasă un răspuns