* Tariful pentru o călătorie în transportul metropolitan urmează să fie majorat de la 3 la 5 lei, conform unui proiect de hotărâre care va fi discutat în ședința Consiliului General al Municipiului București.
Sunt planificate următoarele tarife: două călătorii – 10 lei, zece călătorii – 40 de lei, abonament/24 ore – 14 lei, abonament/72 ore – 30 de lei, abonament/7 zile – 45 de lei, abonament/1 lună – 100 de lei, abonament redus 50%/1 lună – 50 de lei, abonament/6 luni – 500 de lei, abonament/12 luni – 900 de lei, tarif special pentru călătorii – supra-taxă – 200 de lei.
* Consilierii municipali vor analiza și un proiect pentru achiziția de servicii de audit extern, pentru realizarea unei evaluări diagnostice a situației financiare, operaționale și manageriale a Societății de Transport București (STB) și Termoenergetica.
Conform raportului de aprobare, ambele entități sunt datoare semnificativ către furnizori și stat, datorii care „grevează bugetele celor două companii și amenință continuitatea” furnizării serviciilor publice.
* Patru instituții urmează să își înceteze activitatea, iar o companie municipală va fi dizolvată. Este vorba despre Centrul Expo Arte, Centrul pentru Seniori, Centrul pentru Tineret, Centrul Cultural Lumina și Compania Municipală Imobiliara. Aceste instituții își vor înceta activitatea și se vor desființa ca persoane juridice, iar activitatea și personalul vor fi transferate altor instituții din subordinea administrației locale.
* Spațiul public de la intersecția Străzii Ion Coravu cu Aleea Pan Halippa și Strada Tony Bulandra va primi denumirea de Piața Ilie Ilaşcu. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierii municipali de la Partidul Mișcarea Populară.
* Un proiect propus de consilierii USR Nicorel Nicorescu și Naomi Reniuț prevede încheierea unui protocol între Municipiul București, Guvern, Camera Deputaților, Senat, Academia Română, Metrorex și Patriarhia Română pentru implementarea unui proiect de revitalizare urbană în zona Dealul Arsenalului – Uranus.
Zonele delimitate sunt: Academia Română, Catedrala Națională, Palatul Parlamentului, Piața Constituției și Parcul Izvor. Protocolul de colaborare stabilește cadrul general pentru pregătirea și realizarea în parteneriat a proiectului de regenerare urbană.
* Pe ordinea de zi suplimentară poate fi adăugat un proiect prin care Capitala să depună candidatura pentru găzduirea Forumului Orașelor (Cities Forum) în anul 2027. Conform documentului, primarul general va fi autorizat să depună, în numele Municipiului București, dosarul de candidatură pentru desemnarea orașului ca gazdă a evenimentului.
* Tariful pentru vizitarea Grădinii Zoologice urmează să crească de la 15 la 20 de lei. De asemenea, se vor supune votului și proiecte pentru majorarea tarifelor pentru Teatrul „Ion Creangă”, Muzeul Național al Literaturii Române și Teatrul „I. C. Nottara”. În plus, familiile cu cel puțin trei copii vor beneficia de o reducere de 50% din prețul biletelor la Teatrul „Țăndărică”.
* Primăria Capitalei va iniția patru proceduri succesive de atribuire, cu intervale de trei luni între ele, pentru un total de 1.000 de autorizații taxi disponibile, dintre care 80 vor fi destinate vehiculelor adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități, conform unui alt proiect de pe ordinea de zi.
Anunțul pentru fiecare procedură de atribuire va fi publicat pe site-ul Primăriei Municipiului București. Prima notificare va fi publicată în cel mult zece zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii.










Lasă un răspuns