Fotbalul european a fost zgudurat marți, 27 ianuarie, de o veste tragică. Șapte suporteri ai clubului PAOK Salonic și-au pierdut viața într-un accident rutier în județul Timiș, iar alți trei au fost răniți grav. Cum a reacționat Răzvan Lucescu, antrenorul echipei din Grecia, la aflarea acestei vești dureroase.
ACTUALIZARE: Răzvan Lucescu, omagiu adus suporterilor decedați în Timiș
Răzvan Lucescu și jucătorii echipei PAOK au mers pentru a-și exprima respectul față de cei șapte suporteri decedați în accidentul de la Lugojel, județul Timiș, depunând buchete de flori în fața Porții 1 de la stadionul Toumba.
Presă din Grecia notează că susținătorii lui PAOK au scandat „trăiască frații, voi ne conduceți”, marcând un moment de comemorare și respect față de cei rămași pe drum.

Șapte suporteri ai lui PAOK au murit în județul Timiș
Un microbuz cu numere de înmatriculare din Grecia, în care se aflau zece persoane, circula din Salonic spre Franța. Pasagerii erau suporteri ai clubului PAOK Salonic, și se îndreptau în „Hexagon” pentru a susține formația condusă de Răzvan Lucescu la meciul din deplasare cu Olympique Lyon, din ultima etapă a fazei grupelor UEFA Europa League.
În jurul orei 13:00, microbuzul a fost implicat într-un accident rutier pe E70, în apropierea localității Lugojel, județul Timiș. În încercarea de a reveni pe bandă după o depășire, vehiculul s-a izbit de un camion care circula regulamentar din sens opus.
Microbuzul a fost proiectat în afara drumului. Șase persoane au murit pe loc, una a decedat la scurt timp după sosirea la spital, iar alte trei sunt în stare critică.
Reacția lui Răzvan Lucescu după accidentul din Timiș
Răzvan Lucescu a oferit, în exclusivitate pentru FANATIK, primul mesaj după tragicul eveniment din Timiș. Antrenorul echipei PAOK a declarat că tristețea este profundă, fanii formației din Salonic fiind considerați o familie extinsă.
Tehnicianul român a transmis că este alături de familiile victimelor și că este profund afectat de această tragedie, mai ales având în vedere că fanii lui PAOK erau foarte tineri. De asemenea, patronul clubului a exprimat condoleanțe după incidentul rutier.
„Este cu adevărat o tragedie imensă. Probabil că în România astfel de situații nu sunt percepute la fel, dar trebuie să știți că PAOK reprezintă mai mult decât un club. Toți susținătorii PAOK sunt ca o familie, o mare familie, iar atunci când apar astfel de situații, cu atât mai mult o tragedie precum cea de astăzi, emoțiile sunt intense, iar durerea este uriașă.
Îmi dau seama că, pe lângă trăirile celor implicați, există și familiile lor. Nu vreau să mă gândesc prea mult, îmi pare nespus de rău pentru ceea ce trec acești oameni în aceste momente. Singurul lucru pe care îl putem face este să fim alături de ei cu sufletul și gândul. Sunt tineri, iar ceea ce s-a întâmplat este tragic.
Tragediile fac parte din viață și pot apărea în orice moment. Istoria este plină de astfel de evenimente, iar cei afectați trebuie să aibă puterea să meargă mai departe. Noi, ca și susținători, trebuie să îi sprijinim din toată inima și să le oferim siguranța că nu sunt singuri în această luptă. O comunitate mare îi susține și îi ajută să continue.”, a declarat Răzvan Lucescu pentru FANATIK.
Sprijin total din partea galerii din România după tragedie
Conform informațiilor obținute de FANATIK, reprezentanți ai galeriilor celor trei mari cluburi din București, respectiv Dinamo, Steaua și Rapid, și-au exprimat disponibilitatea de a oferi ajutor în orice modalitate pentru persoanele afectate de această tragedie.
De asemenea, suporteri ai echipelor Poli Timișoara și UTA mențin rivalitățile de domeniu și au declarat că sunt gata să ofere sprijin celor loviți de această nenorocire. Alte grupuri de suporteri din țară au manifestat în același mod solidaritate.
Răzvan Lucescu, cel mai de succes antrenor din istoria clubului PAOK
Răzvan Lucescu reprezintă cel mai important și de succes tehnician din istoria clubului PAOK. Fostul selecționer a obținut două titluri naționale cu formația din Salonic, în timp ce clubul patronat de Ivan Savvidis are în total patru campionate câștigate în istorie.
Antrenorul român a atins borna de 200 de victorii pe banca formației grecești. Poreclit „Generalul”, Răzvan Lucescu devine o figură simbolică pentru susținători și pentru locuitorii orașului Salonic.
- 56 de ani are Răzvan Lucescu
- 330 de meciuri a coordonat pe banca lui PAOK










Lasă un răspuns