Între anii 2000 și 2020, cota Uniunii Europene în producția industrială mondială a scăzut de la 20,8% la 14,3%. Această diferență de 6,5% reflectă migrația capitalului din cauza costurilor ridicate ale energiei în zona Rin către certitudinea subvenționată a fluviului Yangtze și a regiunii din sudul Statelor Unite.

În prezent, Comisia Europeană încearcă să implementeze măsuri pentru inversarea acestui fenomen.

Proiectul Directivei pentru Accelerarea Dezvoltării Industriale (Industrial Accelerator Act – IAA), recent amânat până la 25 februarie, relevă o stare profundă de îngrijorare. Este o schimbare către protecționism care în urmă cu un deceniu ar fi fost de neimaginat la Bruxelles.

Conform proiectului consultat de Reuters, UE trebuie să adopte o strategie pentru ca tranziția către energie verde să devină un catalizator al prosperității industriale, evitând astfel dezindustrializarea. Documentul propune o strategie de izolarea a industriilor grele europene și construirea unei „piete lider”, în care prețul cel mai mic nu mai reprezintă factorul decisiv.

Costurile pentru investitori străini devin tot mai mari…

Impactul interdicției asupra lanțului global de aprovizionare

Elementul central al IAA reprezintă o reorganizare profundă a achizițiilor publice.

Bruxelles-ul intenționează să impună obligații pentru achizițiile guvernamentale de echipamente și tehnologii verzi, stipulând cerințe obligatorii de „Produs în Europa”. Estimările privind producția internă variază între 60% și 80%, ceea ce înseamnă că cel puțin această proporție din bunurile achiziționate trebuie să fie fabricate în UE.

Aceasta nu este o recomandare… ci o condiție pentru acces pe piață.

De exemplu, dacă o autoritate locală decide să achiziționeze un sistem de baterii de stocare, legea va impune ca acesta să fie asamblat în interiorul UE în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a IAA. În doi ani, cerințele devin și mai stricte, fiind obligatorie fabricarea celulelor de baterii pe teritoriul european.

Comisia afirmă că, prin creșterea aportului de produse cu emisii reduse fabricate în UE, se va stimula cererea pe piața europeană.

Totuși, în prezent, lanțul de aprovizionare cu baterii este aproape în întregime dependent de China, care produce circa 75% din bateriile litiu-ion la nivel global. Europa, deși construiește „gigafabrici”, rămâne dependentă de minerale procesate importate și de componentele necesare funcționării acestor unități. Stabilirea unui conținut european minim înainte ca resursele și rafinăriile locale să fie dezvoltate riscă să blocheze oferta pe termen scurt.

Reglementări privind accesul capitalului extern

Comisia nu mai consideră suficientă libertatea pieței pentru direcția investițiilor străine.

Un nou parametru din IAA va impune condiții stricte pentru investițiile directe externe de peste 100 de milioane de euro în domenii strategice. Aceste investiții vor fi aprobate doar dacă respectă cerințe referitoare la utilizarea de componente fabricate în Europa și la angajarea forței de muncă locale.

Această abordare reprezintă un „semnal de avertizare” pentru capitalul internațional.

Practic, UE transmite companiilor din alte țări, precum cele americane și chineze, că fondurile sunt binevenite doar dacă susțin direct infrastructura industrială europeană. Aceasta răspunde tarifelor aplicate de fostul președinte american Donald Trump și subvențiilor industriale promovate de Legea privind Redresarea Inflației.

Cu toate acestea, capitalul are mobilitate mare. Dacă un producător chinez de panouri solare sau o companie americană din domeniul hidrogenului întâmpină un impozit de peste 100 de milioane de euro în UE, se pot orienta către alte regiuni, precum Maroc sau Egipt, care devin hub-uri industriale cu costuri scăzute și acces direct pe piața europeană.

Ambiții nucleare limitate de lanțul de aprovizionare

Documentul Comisiei pune accent pe energia nucleară și pe hidrogen.

Se indică faptul că viitoarele centrale nucleare, fie reactoare mari, fie reactoare modulare mici (SMR), trebuie să utilizeze în măsură cât mai mare tehnologiile provenite din UE, în vederea consolidării „suveranității energetice a UE”.

Totalitatea lanțului european pentru energie nucleară se află în prezent într-o stare de regres. Proiectele Flamanville 3 (Franța) și Olkiluoto 3 (Finlanda) au fost întârziate cu peste un deceniu din cauza problemelor de aprovizionare și deficiențelor tehnice.

De a prioritiza componentele europene pentru o nouă generație de SMR-uri înseamnă a ignora avansul tehnologic al companiilor din SUA, precum NuScale și TerraPower.

Similar și în cazul hidrogenului, Comisia consideră că reziliența sectorului depinde de electrolizoarele fabricate în interiorul UE, dar în prezent costurile de producție și lipsa comenzilor ferme reprezintă obstacole majore. Impunând achiziționarea locală înainte de dezvoltarea unei industrii mature, riscă să încetinească decarbonizarea promisă.

Etichete verzi care ascund costuri albastre

Documentul susține crearea unor scheme voluntare de etichetare pentru produsele cu emisii scăzute „Made in the EU”.

Industria siderurgică este principalul vizat.

O propunere pentru o etichetă privind emisiile de carbon ale oțelului are ca scop stabilirea unei metodologii comune pentru calcularea emisiilor în UE. Aceasta ar permite oțelului „verde” să obțină un preț superior față de oțelul importat cu amprentă de carbon mai mare.

Cu toate acestea, oțelul fiind o materie primă, utilizat la construcția podurilor sau a turbinelor eoliene offshore, dacă prețul lui „verde” depășește cu 40% cotațiile globale, costurile proiectelor de infrastructură se vor majora semnificativ. În șaț, Europa produce deja oțel verde, dar guvernele suedez și ceh avertizează asupra posibilei creșteri a prețurilor și subminării competitivității regionale.

Etichetele ecologice nu reduc facturile de energie…

Berlin și Paris cheltuiesc mai mult decât alte state din Uniune

IAA urmează să modifice modul de gestionare a subvențiilor de stat. Se prevede că statele membre vor fi scutite de obligația de notificare către Comisia Europeană pentru proiectele de decarbonizare, facilitând astfel investițiile naționale.

Această măsură reprezintă o relaxare a regulilor de „piață echitabilă”, permițând marilor economii precum Germania și Franța să investească miliarde în proiecte naționale fără supraveghere directă.

Țările mai mici, cu spațiu fiscal limitat, vor avea dificultăți în a concura, creând o Europă cu două viteze, în care nucleul industrial din Nord și Vest primește subvenții, în timp ce Sudul și Estul trebuie să suporte costuri mai mari pentru produsele „Made in the EU”.

Piața unică riscă să fie sacrificată pentru menținerea bazei industriale.

Purgatoriul autorizațiilor

IAA promite accelerarea procesului de autorizare pentru industriile cu consum ridicat de energie.

Cu toate acestea, obstacolele administrative și de mediu rămân semnificative, iar aprovizionarea cu echipamente și materiale necesită navigare prin reguli și proteste locale.

Un exemplu din Europa arată că un proiect de fabrică poate dura mai mult de 18 luni pentru a fi aprobat, în timp ce în China, acest interval poate fi de doar 18 luni, inclusiv pentru studii de impact.

Dacă „Acceleratorul” nu abordează drepturile legale fundamentale, riscă să devină doar o metodă de a întârzia proiectele.

Construirea proiectelor imposibile

Cea mai surprinzătoare previziune indică faptul că oțelul și cimentul vor contribui cu 20% la economia UE până în 2030, ceea ce presupune transformări industriale masive.

Pentru a realiza această țintă, UE trebuie să înlocuiască instalațiile tradiționale cu echipamente pregătite pentru hidrogen, presupunând o cerere de hidrogen verde de nivel mondial, imposibil de realizat în realitate.

Economia nu poate susține această strategie doar prin impuneri politice. Sunt necesare energie accesibilă, o forță de muncă calificată și un mediu legislativ stabil.

Amânarea IAA indică fricțiuni interne între obiectivele ecologice și realitatea economică a Europei, care devine tot mai costisitoare pentru producție.

Operațiunea de a menține suveranitatea industrială ar putea duce la inflație crescută dacă costurile devin prohibitively mari.

Actul pentru Accelerarea Industrială reprezintă o strategie de cumpărare temporară, dar pe piața mondială, timpul nu mai este un factor de subvenționat pentru UE.