Manchester United are un sezon mai bun comparativ cu cel anterior, însă formația de pe Old Trafford nu are stabilitate și se află în căutarea unui nou tehnician.
Costul demiterii lui Ruben Amorim de către Manchester United
Ruben Amorim a fost surprinzător demis, la o zi după egalul obținut în deplasare, scor 1-1, împotriva echipei Leeds United, însă motivul deciziei nu a fost rezultatul, ci declarațiile post-meci ale tehnicianului lusitan. Acesta a transmis un mesaj dur conducerii clubului și a indicat că nu există înțelegeri între părți, iar tensiunile au escaladat după apariția publică a antrenorului.
După ce s-a hotărât înlăturarea lui Amorim, Manchester United și-a asumat și pierderi financiare, având în vedere că acesta avea un contract valabil până în vara anului 2027. Potrivit mass-media din Regat, se pare că despăgubirea pentru înlăturare ar putea ajunge la circa 14 milioane de euro, sumă ce adaugă la cei 11 milioane plătiți anterior pentru transferul de la Sporting Lisabona.
Cine va înlocui pe Ruben Amorim la Manchester United
Interimar până în vară, la conducerea tehnică a echipei va rămâne Darren Fletcher, fostul jucător emblematic din epoca Sir Alex Ferguson. Totuși, există posibilitatea ca acesta să fie înlocuit mai devreme, însă rămâne de stabilit dacă opțiunile vehiculate vor fi viabile pentru „diavolii roșii”.
S-au vehiculat chiar nume precum selecționerul Angliei, Gareth Southgate, sau antrenorul austriac Oliver Glasner, de la Crystal Palace, fiind considerat favorit pentru această funcție, iar în perspectiva lunii ianuarie, acesta ar putea lua echipa în conducere.
Declarația care a zguduit lotul Manchester United
La finalul meciului cu Leeds United, Ruben Amorim a fost întrebat dacă a avut discuții cu conducerea clubului în privința transferurilor și a strategiilor de joc ale formației, iar antrenorul a răspuns cu o reacție dură.
„Vreau doar să subliniez că am fost adus aici ca manager, nu doar ca antrenor. Fiecare departament, de scouting și sportiv, trebuie să își îndeplinească sarcinile. Eu mi le voi onora pentru cele optsprezece luni ale contractului, apoi vom continua. Îmi asum rolul de manager al acestei echipe, nu doar antrenorul ei. Am fost clar. Acesta este contractul meu. Meseria mea este să fiu manager, nu doar antrenor”, a afirmat Ruben Amorim.










Lasă un răspuns