Joe Biden deține în prezent cea mai mare pensie din istoria foștilor președinți ai Statelor Unite. Valoarea acesteia, de 417.000 de dolari anual, depășește chiar și salariul anual al.actual președinte american, conform informațiilor de la New York Post. Salariul anual al președintelui SUA este de 400.000 de dolari.
Biden, în vârstă de 83 de ani, va primi această sumă „impozantă” din două fonduri de pensii, conform unei analize realizate de Demian Brady, vicepreședinte al Fundației Naționale a Contribuabililor din SUA.
Motivul pentru această pensie mare îl reprezintă „situația unică” în care se află Biden: politicianul american a fost senator, vicepreședinte și președinte al Statelor Unite, aspect care i-a permis să acumuleze beneficii din mai multe fonduri de pensii.
La calcularea pensiei lui Biden s-au luat în considerare cei 44 de ani de activitate în Senat și în funcția de vicepreședinte al SUA, precum și cei trei ani în care a avut cel mai ridicat salariu.
Astfel, Biden beneficiază de o pensie dublă față de cea a lui Barack Obama.
Citește și: Călin Georgescu: „Trump este un lider hotărât, care nu tolerează frauda electorală!“










Lasă un răspuns