Cristian Chivu continuă să atragă recunoaștere în Italia, iar numele său devine din ce în ce mai frecvent în analizelor experților din Serie A. Antrenorul român a fost inclus pe podiumul celor mai buni tehnicieni ai anului 2025, într-un clasament realizat de fostul jucător italian Arturo Di Napoli, invitat la TMW Radio.
Cristi Chivu, desemnat al doilea cel mai bun antrenor din Serie A!
Chivu s-a situat pe poziția secundă, după Antonio Conte. Informația reprezintă o realizare deosebită pentru antrenorul român, aflat la primul sezon pe bancă unei echipe de prestigiu. Italianul a evidențiat contextul dificil în care Chivu a preluat formația, într-un moment de tranziție majoră, după o perioadă extrem de stabilă sub conducerea lui Simone Inzaghi.
„A fost o alegere strategică, nu o opțiune de compromis”, a explicat Di Napoli, referindu-se la numirea lui Chivu pe banca lui Inter Milano. Fostul jucător italian a lăudat curajul conducerii clubului, dar și modul în care românul a gestionat presiunea și a reușit să mențină Inter la un nivel înalt de competitivitate.
Suporterii lui Inter doresc titlul în Serie A. Cristian Chivu a încheiat anul pe primul loc
Parcursul lui Chivu este considerat „remarcabil” de către presa din Italia, mai ales în contextul așteptărilor mari de la Milano. Fără a schimba radical identitatea echipei, antrenorul român a reușit să aducă stabilitate, disciplină și un suflu nou.
Cristian Chivu a început anul 2026 în fruntea clasamentului din Serie A și aspiră la primul trofeu din carieră ca principal al echipei. Tehnicianul român speră la un parcurs solid și în UEFA Champions League.
Sezonul anterior, Inter Milano a ajuns până în finala UEFA Champions League cu Simone Inzaghi pe bancă. În prezent, suporterii doresc cel puțin un trofeu, fie european, fie Scudetto. Rămâne de văzut cum vor gestiona milanezii ultimele etape ale campionatului.










Lasă un răspuns