În apropierea epocii Generației lui Hagi, am avut pentru prima dată ocazia să fiu prezent în 1997, când am călătorit cu echipa națională în Palma de Mallorca, pentru un meci amical împotriva Spaniei. Eram doar de un an și jumătate în presa sportivă, dar recunosc, cu o modestie exagerată, că, în cazul meu, talentul înlocuia lipsa experienței. Vă mulțumesc pentru aprecieri, nu era nevoie să vă deranjați.

Răzvan Ioan Boachiș, înconjurat de valori în avionul echipei naționale a României

În avionul charter era plin de personalități, parcă ar fi fost televizorul și istoria fotbalului nostru. Gică Hagi, Gică Popescu, Lăcătuș, Țețe Moraru, antrenor de portari, Balint, antrenor secunda, Pițurcă, antrenor al echipei de tineret. Când tricolorii treceau pe lângă noi, mă simțeam copleșit, mă micșorasem în scaun. Nu sunt timid în general, dar atunci, în avion, de pe televizorul intern minții mele se desprindeau imagini generate de sute de reluări și transmisiuni tv.

Jurnaliștii care însoțeau echipa națională – la același nivel cu fotbaliștii – erau Ioanițoaia, Satmari (oficial de presă), Bocioacă. Nea Ion Bocioacă era o legendă în fotbal, nu pentru ceea ce scria, ci pentru ceea ce evita să scrie. Dacă voiai să verifici o știre de importanță majoră, îl căutai pe Bocioacă. Era un caracter cu stil, îmbrăcat elegant și costisitor, ca impresarii italieni și spanioli, și îi plăcea să descopere restaurantele cu cele mai bune preparate de vită, petrecând timpul în piețe, pe bulevarde și în magazine.

Valoarea echipei naționale depinde de angajamentul președintelui, conform teoriei lui Răzvan Ioan Boanchiș

Revenind la emoțiile resimțite înainte de aterizarea în Mallorca, prin hublou, vedeam pentru prima dată inima albastrului mediteranean. Mallorca este o insulă formată din nesomnul mării, născută din frumusețea sprâncenelor și decăderii Mediteranei. Am ieșit din aeroport și am fost întâmpinat de o vegetație luxuriantă, cu ficuși uriași, leandri, portocali, și bulele de bougainvillea răspândind o lumină verde-sângerie, asemănătoare unor claviaturi de fagure.

La nivel fotbalistic, am avut rezultate similar de impresionante. 1-1 cu Spania, cu Gabi Popescu marcând pentru noi (probabil la a doua sau a treia apariție în echipă) și cu Cătălin Munteanu debutant. Îndrăzneam să experimentăm împotriva Spaniei.

Dacă mulți oameni care au apărut în fotbal după 2010 ar fi fost introduși, prin absurd, în vestiarul echipei lui Hagi, prima reacție ar fi fost să-și exprime respectul, apoi ar fi fost cuprinși de frică de privirile fotbaliștilor și, în cele din urmă, s-ar fi auzit vocea lui Didi Prodan, cu umorul său caracteristic: „Aloo, aloo, ospătarii afară!”.

Totodată, când echipa națională are adevărata valoare, reprezintă acea clipă în care un conducător de stat se invidiază pentru golul marcat de fotbalist.