Prin programul AP – Stoma, unitățile medicale care oferă deja servicii stomatologice pot primi fonduri pentru cumpărarea echipamentelor și realizarea analizelor clinice. De asemenea, centrele medicale care doresc extinderea activității în domeniul stomatologiei beneficiază de oportunitatea de a obține finanțare.
Fotul programului poate acoperi achiziția de echipamente medicale, materiale, medicamente și instrumentar necesar tratamentelor stomatologice, inclusiv pentru intervenții sub anestezie generală.
De asemenea, prin această finanțare poate fi suportată și costurile pentru analize, precum și investigațiile imagistice selectate.
Conform proiectului, Ministerul Sănătății poate finanța echipamente medicale esențiale precum: unituri dentare, aparaturi de radiologie și imagistică, echipamente de sterilizare, facilități pentru blocul operator, secție ATI, laboratoare și alte echipamente conexe.
Programul de finanțare poate permite, de asemenea, achiziția de consumabile, materiale de protecție, precum și acoperirea costurilor pentru investigații auxiliare.
Prin acest proiect, unitățile sanitare pot beneficia și de servicii de mentenanță pentru echipamentele medicale achiziționate.
Ordinul ministrului pentru programul AP – Stoma a fost publicat în transparență decizională. Proiectul a fost elaborat, gestionat și finanțat de Ministerul Sănătății și urmează să fie implementat în spitalele publice cu secții de stomatologie, fie existente, fie planificate.
Decizia a fost luată în urma incidentului tragic de la o clinică privată din Sectorul 3 al Capitalei, unde o fetiță de doi ani a decedat în urma unei anesteții administrate în timpul unei intervenții stomatologice.










Lasă un răspuns