Adrian Câciu afirmă că execuția bugetară actuală „demască afirmațiile false ale lunilor iulie-septembrie, când ni se spunea că au fost ascunse facturi în valoare de 30 de miliarde și că deficitul real la sfârșitul anului ar fi trebuit să atingă 10-11%”.
El explică faptul că, dacă aceste declarații ar fi fost corecte, după rectificarea care a majorat deficitul anual de la 7% la 8,4%, deficitul public ar fi trebuit să ajungă deja în octombrie la 7,2%.
„Ei bine, a fost doar 5,7%, iar în noiembrie nu au apărut celebrele «facturi ascunse». Au avut nevoie de un vinovat și au mințit. Cea mai grosolană dezinformare a fost cea referitoare la «incapacitatea de plată», cu agențiile de rating care ne-au plasat în «junk» și suspendarea fondurilor europene. Au fost minciuni”, declară fostul ministru.
Analizând structura cheltuielilor, Câciu evidențiază că „din totalul de 121,8 miliarde de lei, 108,4 miliarde de lei reprezintă cheltuieli de investiții, adică 89% din deficit, cu 35,4 miliarde de lei mai mult decât deficitul primar”.
„Investițiile depășesc deficitul primar”
Potrivit acestuia, datele indică faptul că „deficitul primar este de 3,83% din PIB, în timp ce valoarea investițiilor se ridică la 5,7% din PIB. Practic, investițiile depășesc deficitul primar cu peste 50%”.
În privința prognozei pentru finalul anului, fostul oficial consideră că „în condițiile datelor la 11 luni, deficitul public anual putea fi închis la 7% din PIB, conform estimărilor din legea bugetară inițială”.
Reacția Câciu privind deciziile recente ale guvernului
„De ce a fost necesar ca deficitul să crească la 8,4% pentru sfârșitul anului? De ce s-a majorat TVA-ul dacă, în ciuda unui deficit de 6,4% din PIB în 11 luni și a planificării inițiale de 7%, s-a mers până la 8,4% la finalul anului? Și mai ales, de ce s-a păstrat acea proporție și în cea de a doua rectificare, din noiembrie, deși se știa că pentru sfârșitul lunii va fi de doar 6,4%?”.
Adrian Câciu menționează impactul PNRR, afirmând că „toți am știut, încă de la intrarea în vigoare a Legii bugetului pentru 2025, că vor exista regularizări de 8,1 miliarde de lei, ca urmare a aprobării modificărilor în PNRR. Aceasta înseamnă transferuri de sume din împrumuturi către granturi, având un efect neutru asupra deficitului”.
Agențiile de rating
El susține că acest lucru este încă un motiv pentru ca ținta de 7% să fie reală. Mai mult, critică performanța actuală în raport cu agențiile de rating: „Cum explici că, deși te lauzi cu măsuri bune de consolidare fiscală, agențiile de rating mențin perspectiva negativă pentru ratingul țării? Menționez că singura perioadă în ultimii cinci ani în care România a avut o perspectivă stabilă la toate cele trei agtnii de rating a fost între noiembrie 2021 și octombrie 2024”.
Fostul ministru critică atitudinea Consiliului Fiscal și reafirmă opoziția față de creșterea taxelor.
„Acum, atunci când investițiile sunt cu 50% mai mari decât deficitul primar și reprezintă 89% din deficit, pare că și Consiliul Fiscal nu mai consideră o «absurditate» motivarea deficitului prin investiții. În prezent, deși guvernul și ministerul de finanțe nu mai conduc PSD, concluzia mea este că majorarea TVA-ului nu era necesară și că datele privind execuția bugetară confirmă faptul că ajustarea se putea face pe alte măsuri”, a încheiat Câciu.










Lasă un răspuns