Este a doua oară când instanța constituțională amână emiterea unei hotărâri în acest caz.
Ședința de duminică a Curții Constituționale, care a început la ora 13:00, a fost suspendată după o oră de dezbateri pentru o pauză, însă lucrările nu au putut fi reluate din cauza lipsei cvorumului, conform unor surse.
Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților, aprobat de Guvern, prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Valoarea pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.
Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape egală cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu depășească 70% din ultimul salariu net încasat.
Primul proiect de reformare a pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în termenele legale, avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorii de la Instanța supremă au decis la începutul lunii decembrie, cu unanimitate de voturi, să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu acest proiect.
Magistrații au fost convocați de președintele ICCJ, Lia Savonea, pentru a-și exprima opinia în cadrul Secțiilor Unite, referitor la noul proiect al pensiilor speciale ce urmează să beneficieze judecătorii și procurorii.
Toți cei 102 judecători prezenți la ședință au votat pentru sesizarea CCR.
Potrivit unui comunicat al Curții Supreme, noua lege discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu; încalcă în mod sever independența justiției; elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați; încalcă standardele internaționale stabilite prin jurisprudența CJUE și CEDO; nu respectă caracterul obligatoriu al Deciziilor Curții Constituționale; folosește termeni ambigui și neclari și prezintă lacune normative care fac ca legea să fie incompatibilă cu standardele de claritate și previzibilitate ale unui stat de drept.
„De facto, pensiile de serviciu sunt anulate, iar pentru magistrații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la intrarea în vigoare a legislației, se reduce până la anulare caracterul pensiei speciale, iar pentru generațiile următoare devine chiar mai slabă decât cea a sistemului public. Legea încalcă independența justiției raportat la standardele stabilite prin deciziile CJUE, CEDO și ale CCR. Toate aceste organisme au emis decizii explicite care atestă incompatibilitatea legislației cu garanția independenței justiției. În plus, legea încalcă hotărârile anterioare ale CCR care au sancționat soluții normative similare, încălcând principiul supremației Constituției și caracterul obligatoriu al deciziilor CCR”, afirmă Curtea Supremă.
Judecătorii consideră că această legislație creează un regim juridic defavorabil și discriminatoriu pentru magistrați în comparație cu alte categorii cu drepturi similare la pensie, precum și în raport cu alte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu.
Ei susțin, de asemenea, că în expunerea de motive care însoțește proiectul nu există o fundamentare solidă, bazată pe date concrete, privind impactul financiar al noului cadru legislativ.
„Din totalul de peste 200.000 de beneficiari de pensii de serviciu, 90% provin din sistemul de apărare și ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, polițiști, ofițeri SRI, SIE, SPP, funcționari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 din celelalte categorii profesionale (magistrați, grefieri, funcționari publici parlamentari, reprezentanți diplomatici și consulari, personal aeronautic civil navigant, personalul Curții de Conturi). Cheltuielile pentru plata pensiilor tuturor beneficiarilor de pensii speciale, inclusiv magistrați, au fost de 2,2 miliarde de lei, iar bugetul total alocat pentru pensiile militare în 2024 depășește 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă este alocată de Ministerul Afacerilor Interne, cu peste 7,36 miliarde de lei, urmat de Ministerul Apărării cu peste 5,5 miliarde de lei și SRI cu peste 1,08 miliarde de lei. Expunerea de motive pare mai mult orientată spre comunicare publică, decât spre fundamentare oficială și riguroasă a necesității modificării cadrului legal doar pentru magistrați”, explică ICCJ.










Lasă un răspuns