„Ordonanța de măsuri fiscale și bugetare adoptată astăzi de Guvern include mai multe capitole importante pe care le voi analiza. În primul rând, sunt prevăzute inițiative pentru reducerea cheltuielilor publice, pentru stimularea creșterii economice, încurajarea investițiilor private și simplificarea procedurilor pentru contribuabili. De asemenea, sunt implementate măsuri de suport pentru persoanele vulnerabile, sprijin pentru autoritățile locale, inițiative anticorupție și modificări ale reglementărilor pentru produsele accizabile și alte categorii fiscale, precum și alte acțiuni esențiale până la aprobarea bugetului pentru anul 2026”, a declarat Nazare.
Privind măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, acesta a menționat reducerea subvențiilor pentru partidele politice și fondurilor pentru minorități, precum și amânarea implementării unor măsuri care ar putea genera creșteri suplimentare ale cheltuielilor în domeniul asistenței sociale.
Totodată, se revizuiesc mecanismele de indexare pentru a garanta sustenabilitatea finanțelor publice, se actualizează cu prudență anumite categorii de prestații și servicii, și se introduc norme mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară pentru companiile de stat.
Conform informațiilor, ordonanța include inițiative pentru relansarea economică și încurajarea investițiilor.
„Cea mai semnificativă măsură din această ordonanță este reducerea cotei de impozitare pe cifra de afaceri de la 1%, nivel actual, la 0,5% în anul 2026, cu eliminarea completă a acestuia din 2027. Înlocuirea cu impozitul pe profitul afiliatilor și pe cheltuielile semnificative ale companiilor va asigura o dezvoltare economică mai sănătoasă și va stimula investițiile, esențiale pentru relansarea economică în 2026”, a explicat Nazare.
„Ne vom concentra în special pe monitorizarea cheltuielilor sensibile, unde avem date clare că profitul se externalizează, prin impunerea taxei pe afiliați”, a adăugat oficialul.
De asemenea, se instituie o cotă unică de 1% pentru microîntreprinderi. Nu vor mai plăti 3%, ci doar 1% toate microîntreprinderile sub plafonul de 100.000 euro. Această măsură sprijină micii antreprenori, oferindu-le resurse pentru lichidități și dezvoltare în 2026. Este, totodată, o măsură de simplificare, pentru că în 2026 ar fi fost aplicate două cote diferite pentru microîntreprinderi, până la 60.000 euro și între 60.000 și 100.000 euro”, a concluzionat Nazare.










Lasă un răspuns