ce-pericole-ar-putea-afecta-fermierii-incepand-cu-2026

Pericolele care pot afecta fermierii începând cu 2026

Mercosur, Mecanismul de Ajustare la Frontiera pentru Carbon (CBAM) aplicat îngrășămintelor, Fondul unic al UE și diminuarea bugetului UE pentru agricultură și investiții ar putea compromite activitatea fermierilor români care solicită Bruxellesului menținerea condițiilor actuale ale UE, conform unui comunicat al Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC).

„Dacă se păstrează condițiile existente, nu vom avea nevoie de sprijin suplimentar din partea autorităților”, afirmă fermierii.

„În caz contrar, ca urmare a deciziilor impuse de la Bruxelles și asumate de autoritățile române, cu efecte negative asupra fermierilor, producției alimentare, securității și siguranței alimentare din România, generate de semnarea acordului Mercosur, de celelalte acorduri comerciale, de introducerea CBAM, Mecanismul de taxare a carbonului la graniță pentru fertilizanți, începând cu 1 ianuarie 2026, de dizolvarea Politicii Agricole Comune în Fondul Unic și de reducerea fondurilor alocate pentru agricultură și dezvoltare rurală în perioada 2028–2034 față de 2021–2027, va fi necesară o compensare din partea statului român, din fondurile tuturor cetățenilor, prin ajutoare de stat solide, precum și constituirea unor rezerve bugetare începând cu bugetul anului 2026”, mai menționează AAC, subliniind că nici fermierii, în special cei mici și mijlocii, nici populația largă, consumatorii, nu au fost informați corect despre prevederile Acordului Mercosur și consecințele acestuia.

Efectele potențiale ale acordului UE-MERCOSUR

Acordul UE–Mercosur, finalizat în 2019 după două decenii de negocieri, reprezintă un pact comercial între Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Acest acord a generat controverse semnificative din cauza preocupărilor legate de impactul asupra mediului, în special defrișările din Amazon, precum și din cauza presiunilor concurențiale asupra sectorului agricol european.

Mercosur a consimțit să liberalizeze 93% din liniile tarifare pentru importurile agroalimentare din UE. La rândul său, UE va liberaliza 82% din importurile agricole. Restul importurilor vor fi supuse unor angajamente de liberalizare parțială, inclusiv contingente tarifare pentru cele mai sensibile produse, cu excepția unui număr redus de alimente: carne de vită, carne de pasăre, carne de porc, zahăr, etanol, orez, miere și porumb dulce.

Una dintre cele mai contestate aspecte din acest acord în UE este creșterea contingentelor tarifare pentru carnea proaspătă și congelată provenită din Mercosur.

Se prevede un tarif preferential de 7,5% pentru 99.000 de tone echivalent carcasă anual, repartizate în 55% carne proaspătă și 45% carne congelată, cu liberalizarea totală planificată în termen de 6 ani de la intrare în vigoare.

Anterior, Mercosur beneficia de acces preferențial pe piața UE prin două contingente:

  1. acces cu un tarif de 20% pentru 46.800 de tone de carne proaspătă în cadrul contingentului Hilton (carne de înaltă calitate);
  2. acces fără taxe vamale pentru 20.000–25.000 de tone în cadrul contingentului „fără hormoni”.

După semnarea acordului, exportatorii de carne de vită din Mercosur vor avea următoarea disponibilitate pe piața UE:

  1. acces fără taxe vamale pentru 46.800 de tone în contingentul Hilton;
  2. un nou contingent de 54.450 de tone cu un tarif de 7,5% pentru carnea de vită proaspătă;
  3. posibil încă 10.000 de tone prin contingentul „fără hormoni”.

O schimbare esențială este că toate exporturile din contingentul Hilton (carne de înaltă calitate) vor beneficia de tarif 0%. Argentina deține cea mai mare cotă Hilton (29.500 de tone), anterior plătind un tarif de 20% pentru accesul în Europa prin acest contingente. Eliminarea tarifului pentru contingentul Hilton în Argentina se estimează că va genera anual aproximativ 70 de milioane USD în sectorul național al cărnii.

„Contrar evaluărilor fostului comisar Hogan și reafirmării acestor idei de către Comisia Europeană, pentru sectorul agricol european, acordul cu Mercosur nu este echitabil, chiar dacă se obțin anumite avantaje pentru lactate, vin, produse procesate și protecția indicațiilor geografice. Problema majoră constă în diferentele de standarde de producție și concurența neloială ce ar putea genera. Importul de alimente produse sub standarde mai puțin stricte de mediu, muncă și siguranță alimentară va crea condiții de competiție neloială pentru fermierii europeni și va periclita modelele noastre de producție”, afirmă AAC.

Impact asupra consumatorilor

Potrivit AAC, fermierii trebuie să respecte norme costisitoare privind protecția mediului, bunăstarea animalelor, utilizarea restricționată a erbicidelor și pesticidelor, precum și costuri ridicate pentru forța de muncă, taxe și impozite, ceea ce poate duce la neprofitabilitatea fermelor fără suficiente resurse. Reducerea producției interne în România reprezintă o amenințare la adresa securității alimentare. Dacă livrările de alimente din alte țări vor fi restricționate, producătorii români nu vor putea acoperi decât parțial nevoile interne.

„Consumatorii vor avea acces la unele produse mai accesibile, însă cu o calitate inferioară, care nu respectă standardele UE. Există, de asemenea, riscul ca produsele autohtone să fie înlocuite, fapt ce poate duce chiar la penurii alimentare în caz de restricții de aprovizionare.”

„Fermierii vor întâmpina noi provocări ce le vor afecta profitabilitatea. România a obținut poziții de top la exporturile de cereale, caprine, bovine, ovine și păsări, deși anumite sectoare se confruntă cu dificultăți din cauza pasivității statului în adoptarea unor decizii ferme, precum sectorul suinelor.”

„Suntem surprinși și îngrijorați de declarația Președintelui Nicușor Dan, care a afirmat că, după discuții cu fermierii, „rezervele au fost depășite” în privința Acordului Mercosur. AAC sau organizațiile afiliate nu au participat la astfel de discuții și nu au susținut această poziție. Solicităm o analiză aprofundată a prevederilor și implicațiilor acordului și o discuție deschisă, cu reprezentanți ai mediului academic, experți și fermieri cu experiență.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *