Din 44 de locații și 450 de angajați în anul 2015, retailerul polonez Pepco a ajuns să administreze la nivel local 500 de puncte de vânzare în peste 100 de orașe, România devenind astfel a doua cea mai mare piață a Grupului, după Polonia, conform unui comunicat oficial al companiei.
În anul 2025, Grupul a inaugurat 247 de noi magazine, atingând un total de 4.359 de unități în Europa. Pentru anul financiar 2026, Grupul intenționează să deschidă aproximativ 250 de magazine noi, în special în regiunea CEE, precum și să accelereze extinderea pe piețe selectate din Europa de Vest, inclusiv în Peninsula Iberică și Italia. De asemenea, compania va implementa anul viitor un program de loialitate, o aplicație mobilă și un nou site web, urmând să continue procesul de transformare digitală început în 2025.
„Suntem mândri de amploarea și stabilitatea rețelei noastre de magazine din Europa, iar România, cu 500 de locații în prezent, s-a consolidat ca fiind cea mai importantă piață a Grupului. Acest lucru reflectă atât succesul nostru local, cât și rolul strategic al acestei piețe în cadrul Grupului, contribuind semnificativ la dezvoltarea și consolidarea poziției Pepco în Europa Centrală și de Est. În centrul atenției noastre rămâne satisfacția constantă a nevoilor clienților, prin produse de calitate și experiențe de cumpărături adaptate așteptărilor lor”, a afirmat Raul Ciungu-Iordate, Country Manager Pepco România.
În România, Pepco are aproximativ 4.000 de angajați.
Din punct de vedere financiar, Pepco Group N.V. a încheiat 2025 cu venituri cu 8,7% mai mari față de 2024, ajungând la 4,5 miliarde de euro. Aceasta a fost susținută de reluarea creșterii vânzărilor comparabile (+2,6%) și extinderea continuă a rețelei de puncte de vânzare. EBITDA de bază (conform IFRS 16) a crescut cu 10,3%, ajungând la 865 milioane de euro, reflecție a unei îmbunătățiri de 100 de puncte de bază a marjei brute față de anul anterior, datorată creșterii eficienței operaționale și eliminării categoriilor FMCG.
Profitul net de bază a crescut cu 19,7%, atingând 219 milioane de euro, demonstrând o conversie mai eficientă a EBITDA. În plus, fluxul de numerar disponibil de 334 milioane de euro a întărit bilanțul Grupului.
Pe parcursul anului, Pepco Group și-a simplificat operațiunile și și-a clarificat focusul prin vânzarea Poundland în iunie 2025 și exitul din categoria FMCG în cadrul brandului Pepco.
„Anul 2025 a reprezentat un moment crucial pentru Grup. După prezentarea noului cadru strategic în martie, Grupul a acționat rapid, realizând progrese importante într-un timp scurt. Decizia de a se concentra pe brandul Pepco și pe categoriile de bază – îmbrăcăminte și produse pentru casă – a fost confirmată de rezultatele solide,” a declarat Stephan Borchert, CEO Pepco Group.
Pepco, unul dintre principalii retaileri europeni de tip discount, oferă ținute pentru întreaga familie și articole pentru locuință la prețuri foarte competitive. După peste 21 de ani de creștere constantă, magazinele Pepco atrag lunar clienți care realizează peste 35 de milioane de tranzacții. Firma, parte a Pepco Group, are în prezent peste 31.000 de angajați în 18 țări din Europa și gestionează o rețea de peste 4.000 de magazine.










Lasă un răspuns