Conform specialiștilor în arheologie, această relicvă datează din jurul anului 4500 î.Hr., fiind cu două secole mai veche decât o bijuterie descoperită tot în Bulgaria, în orașul Varna, în anul 1972, care, până la demonstrarea din 2016, era considerată cea mai veche dovadă a meșteșugurilor din aur și argint.

Pe măsură ce au trecut secolele, au apărut tehnologii inovatoare, care au facilitat crearea unei game variate de obiecte din argint și aur (în special monede), cu purități mai ridicate și modele complexe.

Așadar, argintul sterling a devenit parte integrantă a vieții noastre. Începând cu secolul al XII-lea în Anglia, acesta s-a difuzat global ca unul dintre cele mai folosite aliaje în realizarea bijuteriilor și nu numai.

Ce reprezintă argintul sterling?

Ori de câte ori discutăm despre argintul sterling, trebuie să reținem că acesta nu este argint pur și nici pentru investiții conform standardelor contemporane. Argintul sterling este un aliaj constituit din 92,5% argint de calitate și 7,5% cupru. Cuprul poate fi înlocuit cu alte metale, precum zinc sau nichel, însă cel mai frecvent utilizat la fabricarea argintului sterling este cuprul.

De cele mai multe ori, bijuteriile și obiectele de uz casnic (de exemplu, tacâmurile) realizate din argint sunt marcate cu inscripția 925. Aceasta indică procentul de argint pur din produsul respectiv.

Motivul pentru adăugarea cuprului la argintul pur este acela de a-i spori rezistența. Argintul pur este mai maleabil, ceea ce îl face inadecvat pentru confecționarea de ustensile sau bijuterii.

Singurul dezavantaj al amestecului de cupru și argint este că acesta poate oxida suprafața obiectelor. Oxidarea reprezintă un proces natural în care suprafața obiectului devine înnegrită în timp, din cauza reacției cuprului cu sulfiții din atmosferă.

Îndepărtarea oxidului se realizează simplu cu o cârpă sau un burete, folosind apă caldă și săpun.

Originea argintului sterling

Inițializarea utilizării pe scară largă a argintului sterling datează din secolul al XII-lea în Anglia. Regele Henric al II-lea (1154 – 1189) a standardizat pentru prima dată utilizarea argintului sterling în toate monedele regatului.

Următorul monarh, Henric al III-lea (1216 – 1272), a avansat procesul de instituționalizare a argintului sterling. El a declarat argintul sterling ca referință pentru fabricarea monedelor în întreaga Anglie, iar începând cu 1247 a idealizat un design diferit pentru monedele penny.

Acestea trebuiau să prezinte o cruce lungă pe revers, pentru a diminua riscul de ciobire al monedelor. În plus, a refăcut monedele penny vechi cu „cruce scurtă”, topindu-le și remarcându-le conform noului standard.

De-a lungul timpului, argintul sterling a devenit un simbol distinctiv pentru monedele britanice, contribuind la răspândirea acestui standard în colonii precum Africa, America de Nord și Oceania.

Există două explicații privind originile denumirii „argint sterling”. Prima sugerează că, în epoca lui Henric al II-lea, monedele de argint erau numite „Easterlings”, nume care s-a transformat în „sterling”. A doua variantă, susținută de Dicționarul Oxford, afirmă că proveniența provine din vechea engleză, „steorling”, ce înseamnă „stea mică”, întrucât monedele de argint aveau o suprafață lucioasă asemănătoare cu stelele mici.

Argintul sterling și lira sterlină

În prezent, denominația oficială a monedei Regatului Unit este „lira sterlină”, motivată de aspecte istorice.

Încă din perioada anglo-saxonă (secolele al V-lea – al XI-lea), monedele pe teritoriul actual al Marii Britanii erau realizate astfel: o liră de argint sterling (453,6 grame) era folosită pentru producia a 240 de monede de un penny.

Deși argintul sterling a fost utilizat înainte de epoca lui Henric al II-lea, acesta a fost cel care a definit standardul pentru întreaga regiune.

Așadar, fiecare penny avea o greutate de 1,55517 grame de argint sterling, echivalent cu 1/20 dintr-o uncie troy, conform sistemului modern de măsurare a metalelor prețioase.