Prim-ministrul Ilie Bolojan, convocat luni în Parlament de către PSD și AUR, va solicita Birourilor permanente reprogramarea evenimentului „pentru o zi care să permită sincronizarea agendelor”, a anunțat Guvernul, duminică seară, printr-un comunicat de presă.
Guvernul afirmă că Bolojan „a primit cu interes invitația grupurilor parlamentare PSD și AUR” de a participa luni în Parlament la „Ora Premierului”, însă programul său este „foarte încărcat”.
„Parlamentul reprezintă o instituție fundamentală a democrației, care trebuie respectată în mod corespunzător, iar o dezbatere civilizată și serioasă pe teme de interes public poate aduce beneficii cetățenilor României. Totuși, agenda zilei de luni este foarte aglomerată pentru premierul Ilie Bolojan, fiind dedicată aproape în totalitate semnării contractului cu compania Rheinmetall și discuțiilor legate de Programul SAFE, de importanță majoră pentru economia și capacitățile de apărare ale țării”, se menționează în comunicat.
Ilie Bolojan va cere ca „Ora Premierului” să fie mutată într-o altă zi.
„Cu asigurarea disponibilității totale, premierul Ilie Bolojan va solicita Birourilor permanente ale Parlamentului reprogramarea «Orei Premierului» într-o zi care să permită armonizarea agendelor”, a precizat Guvernul.
PSD l-a invitat pe Ilie Bolojan în Parlament, luni, la „Ora Premierului”, printr-o solicitare aprobată joia trecută de conducerea Camerei Deputaților, condusă de Sorin Grindeanu, și cu votul AUR.
Ce a declarat liderul PSD
Grindeanu, negând orice apropiere între Partidul Social Democrat și AUR, a afirmat vineri că social-democrații l-au chemat pe premierul liberal în Parlament pentru ca populația să afle „care este planul de țară” după redimensionarea efectivului de trupe americane din România „și care sunt obiectivele Guvernului României pentru următoarea perioadă în vederea menținerii aceluiași nivel de securitate”.
„L-am invitat nu pentru mine (…), ci pentru români, pentru ca aceștia să înțeleagă care este politica publică a Guvernului în acest domeniu, cel care ține de siguranța națională (…). În privința majorităților, nu vă supărați, dar cred că este o temă folosită pentru a ascunde anumite aspecte, precum faptul că în multe domenii nu se realizează nimic în Guvern”, a afirmat președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
Reacția lui Nicușor Dan
Întrebat de jurnaliști, duminică, despre ce ar trebui să facă premierul, acesta a răspuns: „Vreau să abordez lucrurile dintr-un punct de vedere mai general. Orice discuție în societate este foarte benefică. În anumite situații, nu trebuie să amplificăm anumite aspecte care pot dăuna României. Aceasta este opinia mea generală”.
Referindu-se la decizia Statelor Unite de a reduce numărul de militari americani dislocați în România, Nicușor Dan a declarat că „este un gest cu o anumită simbolistică, dar în niciun caz nu afectează securitatea”.
„Cel mai important aspect în relația viitoare dintre România și Statele Unite este o creștere semnificativă a prezenței economice a companiilor americane în țară. Aceasta reprezintă prioritatea principală a vizitei în Statele Unite și de aceea trebuie pregătită din punct de vedere economic în mod corespunzător”, a adăugat Nicușor Dan, duminică, după participarea la evenimentul USR de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei.
Programul de luni al premierului
Guvernul a comunicat că Ilie Bolojan va avea următorul program în ziua de luni:
Primirea la Palatul Victoria a domnului Armin Papperger, CEO al Rheinmetall AG
Ora 11:15 – Participare la ceremonia de semnare a unui acord de colaborare cu reprezentanții Rheinmetall AG
Ora 11:30 – Participare la întrevederea celor două delegații – Din partea Guvernului României participă premierul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, și Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca
Ora 12:00 – Declarații de presă susținute de premierul Ilie Bolojan și de CEO Rheinmetall AG, Armin Papperger
Orele 14:00 – 17:00 – Discuții cu reprezentanții Rheinmetall cu privire la cooperarea în cadrul Programului SAFE










Lasă un răspuns