Ministrul David a declarat marți, la Digi24, că prioritatea sa pe termen scurt constă în includerea măsurii de majorare a salariului pe oră pentru cadrele didactice în bugetul pentru anul următor, în funcție de indicatorii fiscal-bugetari disponibili.
„Vom analiza în cadrul procesului de elaborare a bugetului pentru anul viitor momentul și modalitatea de creștere a salariului pe oră – n.r. – și în funcție de indicatorii fiscal-bugetari pe care îi vom avea. Nu pot preciza exact acum din ce lună și în ce condiții, dar această măsură este printre cele prioritare pe care doresc să le includ în bugetul pentru anul următor, pe care îl vom discuta în perioada sfârșitului lunii noiembrie sau începutului lunii decembrie”, a afirmat ministrul David.
El a subliniat că în prezent, cuantumul salariului pe oră al profesorilor variază între 30 și 40 de lei și a menționat că „este necesar să creștem această valoare. Nu la nivelul de dinainte, însă trebuie ajustată într-un mod pedagogic. Nu pot preciza momentan cu cât exact”.
De asemenea, în contextul măsurilor fiscal-bugetare care au influențat și sectorul educației, în prezent, „valoarea netă pentru cea mai mică plată pe oră este de 24 lei”, în timp ce pentru profesorii cu experiență și cu gradul I, această sumă este mai mare, a explicat el.
Începând cu 1 septembrie 2025, cadrele didactice din învățământul preuniversitar care predau în regim de plată pe oră suplimentar vor primi salarii diminuate față de valoarea actuală. În prezent, salariul pe oră este calculat pornind de la salariul brut lunar, raportat la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern, nu la cele din programul de predare dintr-o lună, cum era în trecut.









Lasă un răspuns