Vicepremierul Marian Neacșu a prezidat joi prima ședință a grupului de lucru interministerial înființat pentru a proteja interesele statului la Liberty Galați și Liberty Tubular Products Galați.
În cadrul ședinței, membrii grupului de lucru au examinat situația economică, financiară și juridică a celor două companii, inclusiv obligațiile financiare, procedurile judiciare în desfășurare și impactul social.
Liberty Galați, deținută de grupul Liberty al investitorului indian-britanic Sanjeev Gupta, se află în procedură de reorganizare judiciară, sub administrarea Euro Insol și Sierra Quadrant, într-o fază premergătoare insolvenței.
Un obiectiv principal al întâlnirii a fost găsirea soluțiilor pentru protejarea intereselor statului, menținerea producției și atragerea investitorilor interesați în preluarea sau susținerea activității celor două companii.
Care sunt atribuțiile grupului de lucru și cine îl compun?
La ședință au participat, alături de vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, secretarul general al Guvernului, Ştefan-Radu Oprea, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției, ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Exim Banca Românească.
Având în vedere dificultățile financiare ale companiilor S.C. Liberty Galați – S.A. și S.C. Liberty Tubular Products Galați – S.A., la data de 18 septembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Prim-Ministrului nr. 453 privind constituirea, organizarea și atribuțiile grupului de lucru pentru protejarea intereselor statului în cadrul celor două companii.
În acest sens, principalele sarcini ale grupului de lucru sunt:
- Analiza situației economice și financiare, precum și a aspectelor juridice ale celor două societăți, în raport cu obligațiile financiare și procedurile judiciare existente;
- Analiza expunerii Exim Banca Românească și a creanțelor pe care aceasta, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte companii cu capital de stat le dețin asupra celor două companii;
- Analiza consecințelor și propunerea de măsuri pentru reducerea impactului social în cazul închiderii sau restrângerii activității celor două companii;
- Formularea propunerilor de modificări legislative pentru apărarea intereselor statului la cele două societăți;
- Analiza și stabilirea măsurilor necesare pentru menținerea activității de producție a celor două firme;
- Analiza intențiilor investitorilor interesați în preluarea sau susținerea activității economice a celor două societăți.









Lasă un răspuns