Chivu criticat de fostul antrenor FCSB după Juventus – Inter

Meciul dintre Juventus și Inter a fost câștigat de echipa torineză, cu scorul de 4-3, după o reușită a lui Vasilije Adzic în prelungiri. La final, câțiva experți au criticat evoluția lui Cristi Chivu.

Walter Zenga critică conducerea lui Cristi Chivu după Juventus – Inter 4-3

Invitat la Sky Sport Italia, fostul portar legendar al lui Inter, Walter Zenga, a criticat lipsa de îndemânare și reacție a antrenorului român în momentele decisive.

Fost antrenor al echipelor FC Național, FCSB și Dinamo, Walter Zenga s-a declarat nemulțumit de faptul că antrenorul român continuă strategia fostului antrenor, Simone Inzaghi, folosind aproape aceiași jucători. În partida de sâmbătă, singura modificare în echipa de start a Interului a fost introducerea fundașului Manuel Akanji, recent transferat de la Manchester City.

„Inter a primit cinci goluri în finala Ligii Campionilor, două la Udine și patru acum. Un nou antrenor nu poate pur și simplu să continue calea predecesorului său.”

„Sunt necesare idei noi! Ne bazăm pe aceiași jucători din respect”

„Sunt necesare tactici mai variate, mai multă atenție și o abordare modernă. Problema este că deseori ne bazăm pe aceiași jucători din respect, însă, pentru a aduce schimbări reale, trebuie să ai curajul de a lua decizii diferite.”,

„Juventus a câștigat datorită intrării lui Adzic în ultimele minute. Nu înțeleg de ce Inter a adus-o pe Pio Esposito dacă nu primește timp de joc. Tocmai aceste detalii fac diferența.”, a declarat Walter Zenga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *