Horațiu Moldovan și Aza Gabriela formează un cuplu de la finalul anului 2023. Relatia lor este armonioasă și, deși nu se afișează des, sentimentele sunt puternice. Iată cine este, de fapt, blondina care i-a cucerit inima lui Horațiu Moldovan!
Cine este Aza Gabriela, iubita lui Horațiu Moldovan?
Aza Gabriela și Horațiu Moldovan sunt un cuplu dinaintea transferului fotbalistului la clubul Atletico Madrid. Aza Gabriela este familiară cu lumea mondena și cu fotbalul, având relații anterioare cu persoane celebre din domeniul sportiv.
Aza Gabriela a devenit cunoscută acum mai bine de 7 ani, când a ajuns în semifinalele emisiunii „Vocea României”. Chiar dacă a practicat atletism de performanță, muzica s-a dovedit a fi vocația ei.
„Deși am practicat atletism timp de 5 ani, un sport pe care îl iubeam, am fost nevoită să fac o alegere. Și, la fel ca atunci, și acum, am ales muzica. Dar, când vine vorba de ambiție, am muncit din greu dintotdeauna, așa că sunt convinsă că voi reuși în muzică.”, a declarat Aza într-un interviu anterior.
Gabriela Amzaru, așa cum este numele ei real, din Călărași, a fost remarcată în 2015 de Adi Sînă. Artistul i-a sprijinit dezvoltarea talentului muzical. Aza Gabriela a susținut numeroase concerte atât în țară, cât și peste hotare.
Aza a apărut și pe micile ecrane, participând la emisiuni precum „Bravo, ai stil!” și „Splash! Vedete la apă”.
Cum s-au cunoscut Horațiu Moldovan și Aza Gabriela?
Horațiu Moldovan a declarat că relația cu Aza Gabriela a început înainte de transferul său la Atletico Madrid. Fotbalistul o cunoștea de mai mult timp, dar a avut nevoie de ceva timp pentru a o cuceri. Mai precis, 6 luni.
Horațiu Moldovan a recunoscut că nu a fost ușor să o abordeze pe Aza, deoarece aceasta nu îi răspundea inițial. Însă, în final, artista a cedat în fața insistențelor sale.
„La început, am evitat să ne afișăm public, din cauza transferului. Eram împreună înainte de transferul la Atletico. O cunoșteam de ceva timp pe Aza. Am încercat vreo 6 luni să o cunosc, dar întâmpinam rezistență. A fost greu să vorbim. A cedat în cele din urmă. I-am dat follow, în decembrie, și ea mi-a răspuns.”, a declarat Horațiu Moldovan într-un interviu acordat lui Viorel Grigoroiu.
Prima întâlnire a cuplului
Prima întâlnire dintre Horațiu Moldovan și Aza Gabriela nu a fost una clasică, romantică. Aceștia s-au întâlnit pentru prima dată la asigurări.
Fotbalistul a relatat că intenționau să se întâlnească la un suc, însă planurile au luat o întorsătură neașteptată. Un accident rutier l-a determinat să meargă la poliție, iar Aza nu a ezitat să-l viziteze.
„Prima noastră întâlnire a fost neașteptată. Mergeam cu mașina la antrenament dimineața, am avut un accident și am fost la asigurări și poliție. Vorbiserăm să ne vedem la un suc seara, dar am fost nevoiți să ne întâlnim la asigurări! Și ea a spus imediat: «Hai că vin cu tine!». «Am mers amândoi cu mașina»., a mai declarat fotbalistul în podcastul lui Viorel Grigoroiu.
Cum își descrie Horațiu Moldovan iubita?
Pentru Horațiu Moldovan, Aza Gabriela este mai mult decât o parteneră. Este o persoană esențială în viața sa. Este sprijinul său, îl motivează și i-a demonstrat sentimentele pure.
„Dacă nu era ea, mi-ar fi fost mult mai greu să mă adaptez la Atletico. Dacă nu ai o persoană potrivită alături, te poate ridica sau cobori. E greu să găsești o fată, ca sportiv, care să te ajute, care nu este interesată doar de banii tăi.”, a spus Horațiu Moldovan.









Lasă un răspuns