Grupul REPER
Evenimentul își propune să unească membri din țară și din străinătate și reprezintă o nouă etapă pentru formațiune.
„Programul include alocuțiuni ale invitaților speciali, prezentarea unui program de acțiune și o dezbatere despre punerea în aplicare a Garanției pentru Copii și a Garanției pentru Tineri. Printre participanți se numără Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Roxana Dumitrache, politolog și activist feminist, Prof. Dr. în filozofie Ciprian Mihali, Emil Moise, profesor de filozofie și activist pentru drepturile minorilor, Norbert Iuonas, președintele Uniunii Civice a Tinerilor Romi din România”, a declarat REPER într-un comunicat de presă.
În cadrul REPER, conducerea națională este aleasă conform unor principii clare de echilibru: șase poziții din Biroul Național sunt rezervate femeilor și șase bărbaților, iar cel puțin o femeie și un bărbat vor proveni din organizația de tineret REPER Youth, precizează organizatorii.
Candidatul la președinția partidului sunt Camelia Sălcudean și Octavian-Alexandru Berceanu. De asemenea, vor fi desemnați nouă reprezentanți regionali, precum și organele de integritate ale partidului, Comisia de Cenzori și Comisia de Arbitraj.
În cadrul Grupului REPER se alege noua conducere. Cine candidează pentru conducerea formațiunii










Lasă un răspuns