gigi-becali-nu-a-mai-tinut-cont-de-nimic!-si-a-incalcat-promisiunea-si-l-a-criticat-dur-in-direct-pe-denis-alibec

Gigi Becali, critică dură în direct pe Denis Alibec! Promisiunea încălcată

După revenirea lui Denis Alibec la FCSB, vara trecută, Gigi Becali a declarat că atacantul a cerut doar să nu fie criticat public, așa cum se întâmplase anterior.

Gigi Becali și-a încălcat promisiunea față de Denis Alibec

Alibec, fost jucător al Farului Constanța, a explicat că această situație îl afecta puternic pe plan familial, în special pe mama sa, care s-a opus revenirii sale la campioana României.

Gigi Becali a promis public că nu-l va critica pe Alibec în emisiuni televizate, ci doar în discuții private.

„Am avut o înțelegere cu el. Mi-a spus: ‘Nea Gigi, nu pentru mine, ci pentru familia mea. Orice fac, mă suni, mă cerți, dar nu vreau la televizor…’ I-am promis, așa fac. Mă țin de cuvânt, așa voi proceda (n.r.- nu voi vorbi la TV despre Alibec). Nu comentez. Eu nu vorbesc despre el, dacă am ceva, îl sun și-i spun. El e special, foarte sensibil, un băiat talentat. E fotbalist, ce să mai?”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Reacția patronului după înfrângerea FCSB – FC Argeș

O vreme, patronul campioanei a respectat promisiunea, nu criticându-l pe Alibec public. Cu toate acestea, duminică, după înfrângerea FCSB-FC Argeș (0-2), a avut un altă reacție.

„Trebuia să jucăm cu Thiam de la început. Alibec, dă, mă, gol, ca de asta te-am luat! Dă gol când scapi singur cu portarul, nu joci aiurea! Alibec nu a contat deloc. Alibec va mai avea șanse când va fi. O să aibă șanse, dar e mai greu să le aibă. Acum e a treia opțiune de atacant. Thiam mi-a plăcut, m-am convins, e fotbalist!”, a declarat Gigi Becali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *