Pentru Universitatea Craiova se apropie partida cu Istanbul Bașakșehir din prima manșă a play-off-ului Conference League, însă Sorin Cârțu nu poate trece ușor peste partida cu Trnava.
Reacție vehementă a lui Sorin Cârțu după meciul cu Trnava
În cea mai recentă emisiune a FANATIK SUPERLIGA, președintele de onoare al Universității Craiova a revenit asupra calificării dificile de la Trnava, subliniind din nou greșelile din jocul oltenilor.
”În prelungiri, echipa noastră părea deznădăjduită, ca și Spartak, care avea un handicap extrem de dificil de recuperat. Cu mult efort au reușit să revină, dar a lăsat urme. Situații de acest fel nu sunt bune; nu mai există avantaj de trei goluri? Dacă lumea se teme de un avantaj de trei, sau patru goluri, atunci o luăm razna.
Mai este o problemă, adversarul începe să joace cu risc, agresiv, iar noi nu reacționăm destul de prompt. Aici aşteptam o reacție mai puternică din partea noastră, și un joc dur din partea noastră.
În final, atunci când înscrii golul trei, îți creează o stare, dar cel care înscrie 3-1 capătă o încredere excesivă. Este diferit. Cred că e mai bine să înscrii tu golul trei și să-ți creezi o stare de spirit pozitivă, decât ca adversarul să înscrie un gol când stătea la 3-0 și să spună: „gata, i-am egalat”. Sper să găsească o soluție. Altfel, vom avea nevoie de prea multe medicamente pentru a ne recupera”., a declarat Cârțu.
Eroare de arbitraj la primul gol al slovacilor
Oficialul Universității Craiova s-a arătat indignat de arbitrajul englezului Stuart Attwell, considerând că acesta a greșit lăsând jocul să continue la primul gol marcat de slovaci.
”Să vă explic ce s-a întâmplat la Trnava. Au existat faze influențate de arbitraj. La primul gol, se produce o situație în care jucătorul nostru era căzut, iar arbitrul… Dar dacă un astfel de șut putea provoca un stop cardiac, s-ar putea să moară. Trebuie oprit jocul, chiar dacă este într-o zonă favorabilă lor.
Arbitrul a realizat greșeala sa la pauză și a înțeles cum trebuia să acționeze, deoarece în repriza a doua, un jucător din Spartak Trnava a fost accidentat, și jocul a fost imediat oprit. Și mingea era la noi, într-o poziție avantajoasă. El a știut cum era bine să acționeze în acel moment”, a spus el, la FANATIK SUPERLIGA.
Cârțu, dezamăgit de arbitrul englez
Fostul jucător al ”Craiovei” a denumit arbitrajul ”pervers” și a menționat o fază în care Spartak Trnava a plecat într-un contraatac periculos, deși mingea le aparținea oltenilor.
”Mai târziu au fost acordate lovituri libere foarte ușor, care au intrat direct pe linie, în special la golul patru. Acolo nu existau decizii eronate, ba, dimpotrivă, consider că și jucătorul nostru a fost faultat și a fost acordat fault in sens invers. Au fost decizii ciudate.
Prestația arbitrului englez a fost o mare surpriză, o mare dezamagire. O asemenea arbitrare… Eu sunt subiectiv cu arbitrii, am și propriile mele opinii, dar nu a fost un arbitraj corespunzător pentru o cupă europeană, pentru un meci internațional.
A fost o fază în repriza a doua când a fost un aut. Au fost comportamente neașteptate din partea arbitrului, pentru mine”, a afirmat Sorin Cârțu, în emisiunea FANATIK SUPERLIGA.









Lasă un răspuns