Antrenorul Dan Petrescu a fost eliminat din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-3 pentru proteste. Arbitrul Rareș Vidican a luat decizia după ce antrenorul a solicitat insistent, fără succes, acordarea unui penalty pentru echipa ardelenilor.
Suspendare de trei etape și amendă pentru Dan Petrescu! Meciuri ratate cu FCSB și Botoșani
Nemulțumit de deciziile arbitrului, Petrescu a adoptat o atitudine foarte agresivă, adresa directă a fost ținută sub control cu dificultate de către colaboratorul său Cristi Panin.
Chiar și după primirea cartonașului roșu, antrenorul a refuzat să părăsească zona băncii, abia după câteva zeci de secunde urcând în tribună.
Această comportare a atras atenția Comisiei de Disciplină a FRF, care a decis sancționarea antrenorului.
În urma incidentului, Petrescu a fost suspendat pentru trei etape și amendat cu 5000 de lei. Astfel, următoarele meciuri, pe teren propriu cu FC Botoșani și FCSB, și cel din deplasare cu Oțelul Galați, vor fi ratate de antrenorul echipei CFR Cluj.
„CFR 1907 Cluj vs. Universitatea Craiova – Eliminare Dan Petrescu (antrenor). În baza art. 65.a din Regulamentul de Disciplină, antrenorul Dan Petrescu este suspendat pentru trei meciuri și amendat cu 5.000 lei”, conform deciziei Comisiei de Disciplină.
Nouă situație controversată și pentru duelul cu Braga din Europa League
Nu este prima dată când Dan Petrescu se află în centrul unor situații controversate. La finalul meciului CFR Cluj – Sporting Braga din Europa League, pierdut cu scorul de 1-2, a manifestat din nou o atitudine critică față de arbitraj.
Petrescu a susținut că echipa sa a fost nedreptățită de neacordarea unui penalty, în urma unui incident între doi jucători.
„Sunt dezamăgit de rezultat. Astăzi meritam cel puțin un egal. După un asemenea arbitraj… să mă suspende și 10 etape, n-am mai văzut așa ceva. A fost un meci total pro-Braga, de la primul cartonaș galben. Dacă alea nu sunt penalty-uri, nu mai înțeleg fotbalul. N-am mai văzut un arbitraj atât de părtinitor”, a declarat antrenorul după joc.









Lasă un răspuns