UEFA a aplicat o sancțiune severă echipei Arsenal Tivat din Muntenegru, participantă în fazele preliminare ale Conference League 2023-2024.
Sancțiune severă aplicată de UEFA
În primul tur al competiției, formația muntenegreană s-a confruntat cu Alashkert din Armenia. După un rezultat de egalitate 1-1 în Armenia, montenegrenii au pierdut cu scorul de 1-6 pe teren propriu. Acest rezultat a stârnit suspiciuni privind posibila influențare a rezultatului, probabil pentru activități speculative.
UEFA a inițiat o anchetă internă, ajungând la concluzia că s-au produs nereguli în meci.
Astfel, Comisia de Disciplină, Etică și Control a decis o sancțiune fără precedent: o suspendare de 10 sezoane pentru Arsenal Tivat din competițiile europene.
Clubul muntenegrean Arsenal Tivat este exclus 10 ani din cupele europene pentru modificarea rezultatului
UEFA a anunțat, de asemenea, intenția de a solicita FIFA să extindă sancțiunile la nivel internațional.
Clubul muntenegrean a primit o amendă substanțială de 500.000 de euro. Fotbalistul Nikola Celebic, considerat principalul implicat, este exclus pe viață din toate competițiile de fotbal organizate de UEFA și este interzis să desfășoare orice activitate legată de fotbal.
Un jucător și un oficial au fost excluși definitiv
Aceeași sancțiune a fost aplicată și unui oficial al clubului, Ranko Krgovic. Trei alți jucători, Cetko Manojlovic, Radule Zivkovic și Dusan Puletic, au primit suspendări de 10 ani din fotbal.
De asemenea, trei membri ai conducerii clubului Arsenal Tivat din acel moment – doi actualmente activați în Serbia la Radnicki Obrenovac, Milan Vignjevic și Goran Janjusevic, și unul fără angajament actual, Christos Psomiadis – au primit suspendări de 10, respectiv 6 și 8 ani. UEFA a anunțat intenția de a solicita FIFA extinderea pedepselor la nivel internațional.









Lasă un răspuns