Dacă Banca Națională ar forța deprecierea monedei naționale pentru a reechilibra balanța de plăți externe, ar genera immediate o creștere a presiunii inflaționiste, cauzată de prețurile mai mari ale importurilor, și o majorare a costurilor împrumuturilor în valută, atât pentru guvern, cât și pentru sectorul privat, amplificând deficitul bugetar. Acest lucru ar afecta negativ atât populația, cât și întreprinderile, provocând o recesiune.

Reducerea deficitului bugetar, principala cauză a dezechilibrelor economice interne și externe, este singura soluție durabilă pentru corectarea acestora.

Retardarea acestei reduceri crește riscul de pierdere a încrederii pieței internaționale în economia românească și de degradare a ratingului țării, până la un nivel care ar face ca țara să fie considerată „nerecomandată” pentru investiții.

O clasificare a României ca țară cu rating „junk” ar declanșa un reflux financiar extern, o depreciere accentuată a monedei naționale și o reechilibrare economică extrem de negativă, prin reducerea consumului intern, inflație ridicată, sărăcire rapidă și o recesiune prelungită.

Deși moneda națională prezintă o anumită stabilitate, nu este fundamental supraevaluată. Un motiv contrar acestei observații este deficitul persistent al contului curent al balanței de plăți, care indică un import de bunuri și servicii net mai mare decât exporturile.

Teoria economică afirmă că, în astfel de situații, cu cererea agregată mult mai mare decât oferta agregată, deprecierea monedei este o soluție rațională pentru a corecta dezechilibrul cerere-ofertă.

Însă, în contextul economic românesc, deficitul bugetar a crescut constant de-a lungul ultimilor zece ani, atingând un maxim de 9,3% (conform metodologiei ESA) în 2024. Acest deficit s-a combinat cu deficitul de cont curent, ambele evoluând în tandem.

La nivel macroeconomic, întregul dezechilibru dintre cererea și oferta agregată este generat de deficitul bugetar, sursa principală a excesului de cerere internă. Prin urmare, reducerea deficitului bugetar la limita de 3% stabilită de Tratatul de la Maastricht ar permite o diminuare concomitentă a deficitului de cont curent, fără a fi necesară o depreciere forțată a monedei de către banca centrală.