Agenția internațională de rating Moody’s salută eforturile guvernului român de a reduce deficitul bugetar, considerând măsurile fiscale recent adoptate un pas semnificativ către echilibrul bugetar. În raportul publicat pe 9 iulie, Moody’s evidențiază că planul guvernului va reduce deficitul și va diminua creșterea datoriei publice mai rapid decât se anticipa inițial.
Potrivit raportului, pachetul fiscal adoptat recent va genera o consolidare bugetară de aproximativ 0,6% din PIB în 2025, contribuția principală provenind din majorarea taxei pe valoarea adăugată, implementată de la 1 august 2025.
Pentru 2026, Moody’s estimează o consolidare bugetară de circa 3% din PIB, rezultată din măsurile din 2025 și cele viitoare, cum ar fi majorarea impozitului pe dividende și plafonarea indexării salariilor și pensiilor din sectorul public.
Agenția subliniază importanța implementării complete și eficiente a măsurilor, menținând disciplina fiscală. Aceasta este esențială pentru revenirea pe o traiectorie fiscal-bugetară favorabilă, având în vedere amploarea consolidării planificate.
„Semnalul pozitiv primit la ECOFIN, pe 8 iulie, confirmă că strategia guvernului actual este sustenabilă și va reface încrederea în România. Continuăm desfășurarea reformelor necesare, nu doar pentru consolidarea finanțelor publice, ci și pentru atragerea investițiilor și crearea unor oportunități pentru toți cetățenii”, a declarat Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Principalele aspecte și provocări evidențiate de Moody’s
Raportul Moody’s identifică aspecte cheie pentru succesul consolidării fiscale:
- Aderarea la țintele fiscale: Moody’s subliniază importanța respectării stricte a țintelor fiscale. Acest angajament ferm este esențial pentru menținerea credibilității fiscale și reducerea durabilă a deficitului. Orice abatere ar putea submina eforturile de stabilizare și influența negativ ratingul suveran.
- Gestionarea provocărilor de implementare: Agenția de rating identifică dificultatea implementării complete a măsurilor fiscale. Există riscul ca unele măsuri să nu aducă rezultatele preconizate. Guvernul trebuie să fie pregătit să facă ajustări necesare pentru a atinge țintele fiscale și a menține programul de consolidare pe traiectoria stabilită.
- Implementarea pachetului secundar și a reformelor PNRR: Moody’s consideră că implementarea completă a celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale și a reformelor PNRR este vitală pentru o consolidare bugetară suplimentară și pentru accesarea fondurilor europene.
- Maximizarea absorbției fondurilor UE: Utilizarea eficientă a fondurilor din PNRR și alte surse europene este esențială pentru susținerea creșterii economice în contextul consolidării fiscale. Absorbția maximă a fondurilor va atenua presiunile economice și va sprijini realizarea potențialului de dezvoltare.
Deficitul bugetar și datoria publică, pe o traiectorie îmbunătățită
Având în vedere implementarea integrală a măsurilor, Moody’s anticipează că deficitul bugetar al României va ajunge la 7,8% din PIB în 2025 și 6,1% din PIB în 2026. Această evoluție reprezintă o îmbunătățire față de previziunile anterioare.
Referitor la datoria publică, aceasta ar continua să crească până la 62,6% din PIB în 2026, dar Moody’s estimează că va plafonar la aproximativ 66,5% din PIB până în 2029. Această prognoză este sub estimarea anterioară de aproape 71% din PIB.
Agenția de rating salută planul guvernului de a adopta un al doilea pachet de măsuri fiscale până la sfârșitul lunii iulie pentru a reduce cheltuielile și a genera venituri, alături de reformele în guvernanța companiilor de stat, pentru o reducere suplimentară a deficitului.
Raportul Moody’s amintește decizia de retrogradare a ratingului la Negativ din martie, decizie care poate fi inversată la Stabil în cazul îmbunătățirii perspectivei economice.









Lasă un răspuns