devis-mangia-revine-pe-banca-la-aproape-trei-ani-dupa-ce-a-fost-acuzat-de-hartuiresexuala!-cu-cine-a-semnat-fostul-antrenor-al-universitatii-craiova

Devis Mangia revine pe banca tehnică după 3 ani de la acuzațiile de hărțuire sexuală

Devis Mangia (51 de ani), fostul antrenor al Universității Craiova, revine pe banca tehnică. Antrenorul a fost prezentat oficial de un club din Italia. Ultima experiență a sa ca tehnician a fost la naționala Maltei, de unde s-a retras în noiembrie 2022, la două luni după ce doi fotbaliști l-au acuzat de hărțuire sexuală.

Devis Mangia revine pe banca tehnică după trei ani de la acuzațiile de hărțuire sexuală

Numit în mai 2017 pe banca Universității Craiova, Devis Mangia a câștigat Cupa României în primul său sezon. Antrenorul a fost concediat în aprilie 2019, iar câteva luni mai târziu a devenit selecționer al Maltei. Mandatul său pe banca naționalei s-a încheiat cu un conflict major, doi fotbaliști din lot acuzându-l de hărțuire sexuală.

Suspendat inițial, în septembrie 2022, acesta și-a demisionat ulterior, negând acuzațiile. În scurt timp, Mangia a fost acuzat de hărțuire sexuală și de mama unui fotbalist care a jucat sub comanda sa la Universitatea Craiova. Clubul din Craiova a confirmat că demiterea antrenorului a fost cauzată de aceste acuzații.

După aproape trei ani de la aceste evenimente, Devis Mangia redevine antrenor. Antrenorul de 51 de ani a fost prezentat oficial de echipa Team Altamura, care evoluează în Serie C, al treilea eșalon al fotbalului italian.

Devis Mangia, noul antrenor al Team Altamura

„Echipa roș-albă a numit noul antrenor pentru sezonul 2025-2026. Este vorba despre Devis Mangia, un antrenor de 51 de ani, originar din Cernusco sul Naviglio, care s-a alăturat proiectului Team Altamura și a ales să debuteze din Serie C.

Mangia a acumulat experiență atât în Italia, cât și internațional, antrenând echipe de calibru important precum Palermo în Serie A, Varese, Spezia, Bari sau Ascoli. În străinătate, a condus echipa Universității Craiova, cu care a cucerit Cupa României, precum și naționala Maltei.

Un moment remarcabil este experiența sa pe banca naționalei U21 a Italiei, cu 14 meciuri și o medie ridicată de puncte pe meci (2,21). A condus echipa până în finala cu Spania. Începând de astăzi, Devis Mangia este antrenorul oficial al Team Altamura, semnând un contract valabil până la 30 iunie 2026, cu o opțiune de prelungire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *