Consolidarea Planșeului Unirii, conform programului
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că lucrările de consolidare a structurii de la Unirii se desfășoară conform planificării. Momentan, nu există probleme și echipele execută operațiunile conform programului stabilit.
Băluță anticipează o reluare parțială a traficului mai repede decât estimarea inițială de șase luni.
„Lucrările sunt pe program, se desfășoară conform planificării, nu avem dificultăți în acest moment. Ne dorim să redeschidem cel puțin două benzi cât mai rapid, să fim înaintea termenului de șase luni pe care l-am prevăzut. (…) Sunt extrem de optimist, cred că lucrurile vor evolua normal.”
Referitor la finanțarea renovării Pasajului Unirii, Daniel Băluță afirmă că problema a fost rezolvată.
Acesta a explicat că resursele necesare au fost obținute prin optimizarea cheltuielilor. Au fost eliminate anumite costuri pentru a putea include și lucrările la pasaj în același buget.
„Am identificat fondurile necesare. Prin optimizarea cheltuielilor, renunțând la unele cheltuieli, reușim, conform calculelor noastre, cu o ușoară abatere, să rămânem în buget și să executăm lucrările la pasaj.”, a declarat primarul Sectorului 4.
Intervențiile de reparație a Planșeului Unirii au demarat pe data de 9 iunie. De atunci, circulația pe Splaiul Independenței, între Piața Națiunilor Unite și Piața Unirii, este restricționată, accesul fiind permis doar proprietarilor de bunuri imobiliare din zonă. Restul șoferilor sunt îndrumați către rute alternative.










Lasă un răspuns