fosta-campioana-a-spaniei-a-primit-finantarea-pentru-a-finaliza-arena-de-peste-70.000-de-locuri!-investitia-depaseste-300-de-milioane-de-euro

Arena de peste 70.000 de locuri, finalizată cu finanțare de peste 300 de milioane euro

Valencia, un club emblematic în fotbalul spaniol, va primi în sfârșit un nou stadion. Arena, menit să înlocuiască vechiul ”Mestalla”, va beneficia de o finanțare consistentă, de peste 300 de milioane de euro, fiind programată a fi finalizată în 2027.

Valencia se mută într-o nouă arenă în 2027. „Liliecii” primesc finanțarea necesară

”Mestalla” este unul dintre cele mai vechi stadioane din Spania, având o istorie ce se întinde pe peste un secol (1923). A fost supus multiplelor intervenții de modernizare, însă arena care a adăpostit “liliecii” va fi demolată.

Această decizie vine după ce clubul din LaLiga a obținut o importantă finanțare, de peste 300 de milioane de euro, suficientă pentru finalizarea noii arene, aflată în stadiu incipient de mai mulți ani.

Construcția noului stadion a fost inițiată în 2007, dar după doar doi ani, lucrările au fost suspendate din cauza lipsei de resurse financiare. Problema financiară a afectat clubul timp de 15 ani constituind chiar un risc de retrogradare în liga secundă.

Soluția găsită. Arena se va finaliza în doi ani: „Construim mai mult decât un stadion”

Conducerea clubului a reușit să depășească criza financiară și să atragă investițiile necesare pentru finalizarea arenei. Aceasta va fi finalizată în vara lui 2027.

Noua arenă va reprezenta o investiție strategică. Această veste importantă a fost anunțată pe site-ul oficial al clubului, joi, 26 iunie 2025. „Aceasta marchează o etapă istorică pentru Valencia CF. Finanțarea obținută deschide calea către edificarea Noului Mestalla – o arenă de nivel mondial, menit să susțină creșterea echipei pentru generații viitoare. Aceasta arată angajamentul nostru pe termen lung față de Valencia și reprezintă încrederea de care se bucură clubul pe piețele financiare globale. Suntem conștienți că construim mai mult decât un stadion – construim viitorul Valencia CF”, a afirmat Kiat Lim, președintele Valenciei.

Valencia a obținut deja un împrumut pentru a acoperi cheltuielile asociate cu construcția. Stadionul va avea o capacitate de peste 70.000 de locuri și ar putea găzdui partide ale Cupei Mondiale din 2030, la care Spania participă, alături de Portugalia și Maroc.

Kiat Lim, recent numit președinte al Valenciei, a vizitat în cursul zilei de joi locul unde va fi amplasat Noul Mestalla. Anunțul e clar: proiectul va fi finalizat la timp pentru vara lui 2027, dând echipei posibilitatea să joace în noul stadion la începutul sezonului 2027-28.

Clubul spaniol va recupera o parte din investiție prin vânzarea terenului pe care era amplasat vechiul ”Mestalla”. Demolarea și eliberarea terenului vor fi etape ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *