Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 15:30, în județul Caraș-Severin (localitățile: Prigor, Luncavița, Iablanița, Cornea, Lăpușnicel, Văliug, Mehadica și Brebu Nou) se vor înregistra precipitații abundente, cu acumulare de 35 – 50 l/mp, însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. În zonele montane ale județului Buzău (Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru și Chiliile), vor avea loc precipitații, cu descărcări electrice și acumulare locală de apă de 40-50 l/mp. De asemenea, până la ora 16:00, se va semnala Cod portocaliu de precipitații abundente și descărcări electrice în zona montană a județului Bacău, respectiv în localitățile Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Bârsănești, Măgirești, Palanca și Brusturoasa. În aceste regiuni, cantitatea de apă va fi, local, de 40-50 l/mp. Atenționările privind fenomenele meteorologice periculoase imediate se emit pe o durată maximă de șase ore, potrivit ANM.










Lasă un răspuns