Avertizare privind o intensificare a riscului de atacuri în SUA
Departamentul pentru Securitate Internă a transmis, ieri, o avertizare privind creşterea ameninţării în Statele Unite, generată de conflictul cu Iranul.
Informaţia ar fi fost comunicată preşedintelui Trump printr-un intermediar, în timpul summitului G7 din Canada, moment când liderul american a părăsit mai devreme reuniunea, potrivit unor surse americane citate de un cotidian britanic.
Administraţia americană şi autorităţile locale de ordine publică sunt în alertă maximă, anticipând un posibil atac pe teritoriul SUA.
Există un risc sporit de acţiuni teroriste în SUA, în cazul în care autorităţile iraniene ar emite un decret religios care să incite la violenţe în America.
Iranul ar putea, de asemenea, să lanseze atacuri informatice asupra infrastructurii americane şi să vizeze oficiali guvernamentali.
Vicepreședintele JD Vance a declarat pentru o rețea de știri americană că administraţia analizează cu atenţie perspectiva unui atac pe teritoriul SUA.
Alertă globală de securitate pentru cetățenii americani
Departamentul de Stat al SUA a emis o alertă de securitate la nivel global, recomandând cetățenilor americani precauţie mărită în întreaga lume.
„Conflictul dintre Israel şi Iran a generat perturbaţii aviatice şi închideri ale spaţiului aerian în Orientul Mijlociu. Există riscul unor demonstraţii anti-americane în străinătate”, a precizat Departamentul de Stat, comentând eventualele consecințe ale atacurilor SUA asupra unor obiective nucleare iraniene.









Lasă un răspuns