„O colaborare fructuoasă între India și SUA ar conduce la un secol XXI prosper și liniștit. Totuși, o lipsă de cooperare ar putea întuneca viitorul umanității”, a declarat Vance într-un eveniment din Jaipur, la aproximativ 200 de kilometri sud-vest de capitala New Delhi, potrivit agenţiilor EFE şi Reuters, citate de Agerpres.
Vance a criticat în mod direct Occidentul: „În India, există un sentiment de perspective vaste, foarte diferit de stările de incertitudine și de teamă de viitor, care par a caracteriza pe unii lideri occidentali”, a afirmat vicepreședintele Statelor Unite.
Vicepreședintele american a sosit luni în India alături de soția sa, de origine indiană, și de cei trei copii ai lor, pentru o vizită oficială, având și un caracter personal, care se va desfășura până joi.









Lasă un răspuns