Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, cercetările au stabilit cu probabilitate ridicată că incendiul forestier a fost declanșat de o țigară abandonată într-o zonă uscată.
Incendiul a fost stins marți dimineață, iar echipele de intervenție s-au retras de pe teren.
Misiunea de stingere a fost dificilă, vântul puternic favorizând răspândirea flăcărilor. Accesul cu mijloacele de stingere fiind imposibil din cauza reliefului accidentat, intervenția a fost realizată pe jos. Primele echipe au recunoscut zona și au identificat sursele de foc. Incendiul a cuprins aproximativ 30 de hectare, însă acțiunile bine coordonate și informarea clară a tuturor participanților la misiune au contribuit la limitarea pagubelor.
Incendiul a izbucnit vineri la prânz, fiind necesare acțiuni continue de stingere pentru limitarea extinderii. Au participat pompieri, voluntari, personal al Direcției Silvice Argeș, Salvamont, precum și echipe ale Poliției și Jandarmeriei. Au intervenit și două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație dotate cu sisteme de stingere prin aruncarea apei asupra zonelor incendiate.









Lasă un răspuns