Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea s-au confruntat cu un incendiu devastator, care a amenințat și gospodăriile învecinate.
„Pentru a stinge flăcările, la fața locului au ajuns imediat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani, Punctului de Lucru Ionești și Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt), cu 3 autospeciale de stingere. La sosirea pompierilor, incendiul era extins la mai multe anexe din gospodării, punând în pericol casele din jur. Prioritate a avut-o protejarea locuințelor, în paralel cu stingerea incendiului”, a comunicat ISU Vâlcea.
Conform relatării pompierilor, incendiul a cuprins patru anexe din lemn, acoperite cu tablă, pe o suprafață totală de aproape 50 de metri pătrați. De asemenea, au fost afectate două tone de grâu, o tonă de porumb, patru tone de furaje, două motocoase, o betonieră, unelte electrice, partea frontală a unui tractor și un autoturism, total distrus. Incendiul a provocat și moartea a 15 porci.
În ciuda amplorii incendiului, trei anexe și două locuințe au fost salvate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Cauza incidentului este deocamdată necunoscută. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili originea incendiului.










Lasă un răspuns