Posibile majorări de impozit pe venit în contextul fiscalității românești

În contextul actual, marcat de necesitatea consolidării bugetare, se discută în spațiul public despre posibilitatea majorării taxelor. Printre opțiunile examinate se regăsește și o eventuală creștere a impozitului pe venit pentru cei cu venituri lunare peste 2.000 de euro.

Această propunere generează dezbateri aprinse, având în vedere povara fiscală existentă asupra muncii în România.

În prezent, aproape jumătate din salariul brut este reținută de stat sub formă de impozite și contribuții. Nu s-a luat încă vreo decizie, dar diverse opțiuni sunt luate în considerare. Conform datelor Eurostat, în Uniunea Europeană, o persoană singură, fără copii, păstrează în medie 68,6% din salariul brut. Adică, dintr-un venit de 1.000 de euro, rămân în posesia individului 686 de euro, iar restul de 314 euro sunt destinate taxelor și contribuțiilor sociale.

Analizând cele 31 de state membre ale Uniunii Europene, plus Elveția, Norvegia, Islanda și Turcia, constatăm diferențe considerabile. Proporția veniturilor nete față de cele brute variază semnificativ: de la 60,3% în Belgia, unde sistemul fiscal este unul dintre cele mai complexe, până la 84,4% în Cipru, unde personalul angajat păstrează o proporție substanțială.

În șapte state europene, angajații primesc mai puțin de două treimi din salariul brut. România se află printre aceste state, cu un venit net ce reprezintă doar 63,1% din totalul veniturilor brute. În grupul țărilor cu o povară fiscală semnificativă se mai numără Belgia (60,3%), Lituania (61,8%), Germania (62,6%), Danemarca (64,3%), Slovenia (64,4%) și Ungaria (66,5%).

În schimb, anumite țări oferă angajaților un procent mai ridicat din veniturile brute. Estonia conduce clasamentul cu 79,5% venit net, urmată de Republica Cehă (79%), Bulgaria (77,6%), Spania (77,5%), Suedia (76,9%), Slovacia și Polonia (75,9%), și Portugalia (75%).

În concluzie, diferențele fiscale dintre state evidențiază impactul politicilor fiscale asupra veniturilor nete ale angajaților. Doi indivizi cu aceleași venituri brute pot primi sume nete substanțial diferite în funcție de țara de reședință.