Într-un context în care tot mai multe companii investesc în beneficiile pentru angajați, sănătate și activitate fizică, segmentul corporate (B2B) pe care Decathlon l-a început să vizeze în urmă cu aproximativ patru ani înregistrează o creștere anuală de peste 10%, conform unui comunicat al companiei.
Distribuitorul sportiv contează pe faptul că până în 2030, 10% din cifra sa de afaceri va proveni din colaborări cu corporații. „Viziunea Decathlon România pentru 2030 este ca vânzările către sectorul corporate să depășească 10% din totalul veniturilor la nivel local”, transmite compania, care a avut în 2024 rulaje nete de 1,437 miliarde de lei (288,9 milioane de euro), în creștere cu 5% față de anul precedent.
„Observăm tot mai clar că sportul și bunăstarea angajaților nu mai sunt beneficii opționale, ci investiții strategice pentru companii. Organizațiile care investesc în sănătate, activitate fizică și programe de wellness pentru personal obțin rezultatele dorite, inclusiv în performanța de business. Creșterea rapidă a segmentului corporate confirmă această schimbare de mentalitate, iar pentru Decathlon România reprezintă un semnal clar că sportul devine parte integrantă a strategiei de creștere a companiilor”, a declarat Bogdan Dorobant, Director B2B Decathlon.
Cererea pentru soluții B2B provine dintr-un spectru larg de industrii și entități precum firme private din sectoare precum industrial, construcții, IT, marketing, retail sau merchandising, instituții publice (primării, consilii județene), instituții educaționale (școli, licee, universități), cluburi sportive și organizații non-guvernamentale.
În cazul companiilor private, achizițiile B2B se concentrează în principal pe programe de wellness pentru personal, echipamente sportive pentru spațiile interne sau campanii de promovare și fidelizare, în cadrul cărora produsele sportive sunt oferite ca premii sau beneficii. Instituțiile publice și educaționale utilizează aceste achiziții pentru dotarea unităților școlare cu echipamente sportive, în timp ce cluburile sportive investesc în modernizarea infrastructurii și echiparea sportivilor.
Achizițiile variază de la comenzi periodice pentru activitatea zilnică a organizației, până la proiecte specifice. Cele mai comandate categorii includ: articole vestimentare și încălțăminte sportive, produse și accesorii pentru activități în aer liber, echipamente pentru sporturi de echipă și obține mobilitate urbană. Printre cele mai frecvente produse se regăsesc rucsacuri, mingi de fotbal, handbal, baschet și volei, treninguri, jachete, încălțăminte de iarnă, tricouri, șorturi, mese de tenis și panouri de baschet.
Decathlon, marcă globală multifuncțională de articole sportive, unul dintre cei mai mari distribuitori la nivel mondial, deține în prezent 31 de magazine naționale, la care se adaugă platforma digitală și aplicația Decathlon, fiind activ pe piața de retail sportiv din România din 2009, cu aproximativ 1.600 de angajați în 2025.
Decathlon oferă pasionaților de sport echipamente pentru peste 80 de discipline, conform celor mai ridicate standarde de calitate și inovație în domeniu, menținând în permanență obiectivul strategic de a impulsiona mișcarea prin minunile sportului („Move people through the wonders of sport”) și simplificând accesul prin raportul excelent calitate – preț.
Magazinele comercializează produse de la mărcile proprii, precum: Quechua, Rockrider, Van Rysel, Domyos, Tribord, Kiprun, Solognac, precum și de la alți producători internaționali, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor avansați sau profesioniști. Decathlon colaborează cu diverși fabricanți industriali, realizând chiar în România articole de marcă proprie pentru drumeții montane, trekking, escaladă (încălțăminte) și ciclism (textile și biciclete pentru adulți și copii), comercializate în întreaga Europă cu eticheta „Fabricat în România”.










Lasă un răspuns