Ianis Târbă a devenit oficial, în cursul zilei de vineri, noul membru al echipei Dinamo. Fotbalistul în vârstă de 19 ani, care joacă pe poziția de extremă dreaptă, a semnat un contract inițial pentru două ani și jumătate, cu opțiune de prelungire pentru alte două sezoane, de la momentul semnării.
Ianis Târbă, noul jucător al lui Dinamo, și-a început formarea în Spania, la cluburi precum Barcelona și Celta Vigo: a fost coleg cu Lamine Yamal și Pau Cubarsi
S-a născut în Spania, în localitatea Mollerussa, din părinți români și și-a dezvoltat cariera fotbalistică în Peninsula Iberică. A jucat ca junior pentru Lleida Esportiu Terraferma și Gimnastic Manresa, înainte de a face pasul către academia renumită a FC Barcelona, La Masia.
Acolo, a fost coechipier cu Lamine Yamal, deja un star internațional al fotbalului, precum și cu alte nume importante din ultimii ani de la gruparea catalană, precum Pau Cubarsi, Hector Fort și Marc Guiu, actual la Chelsea.

În timpul activității sale în La Masia, Ianis Târbă a avut ocazia să-l cunoască pe legendarul Lionel Messi, alături de care a realizat și o fotografie la acea vreme. După experiența acumulată la FC Barcelona, fotbalistul român a transferat la Celta Vigo, unde și-a finalizat perioada de formare.
Momentan, internaționalul U19 a fost transferat la Dinamo și urmărește să devină cât mai curând o opțiune viabilă pentru Zeljko Kopic, deși va trebui să concureze pentru minute de joc cu doi jucători de mare calitate, respectiv Danny Armstrong și Adrian Mazilu.
Ianis Târbă, un jucător valoros pentru naționala U19 a României
Până în prezent, noul membru al echipei Dinamo a disputat 11 meciuri la nivel internațional pentru această categorie de vârstă și a reușit să marcheze două goluri. În vara anului trecut, a fost titular în echipa antrenată de Ion Marin, care a ajuns până în semifinalele Campionatului European organizat chiar de România.
Atunci, tinerii fotbaliști tricolori au fost învinși în semifinale de Olanda, scor 1-3, într-un meci disputat pe stadionul Rapid din Capitală. Târbă a fost titular din primul minut și a fost înlocuit la pauză cu David Păcuraru. În echipa respectivă au mai jucat și nume deja cunoscute în fotbalul românesc, precum Ionuț Cercel de la FCSB sau Darius Fălcușan, Luca Băsceanu de la Universitatea Craiova.
- 19 ani are Ianis Târbă
- 50.000 € reprezintă cota de piață actuală a lui Ianis Târbă, conform Transfermarkt










Lasă un răspuns