Pesta porcină africană (PPA) continuă să provoace daune semnificative în România, țară unde virusul evoluează din anul 2007, generând pierderi majore în rândul crescătorilor de animale. În prezent, sunt active 29 de focare, dintre care 26 în exploatații non-profesionale și trei în ferme comerciale, localizate în Satu Mare, la Andrid Piscolt, în Mehedinți, la Devesel și în Arad, la Cermei, conform datelor furnizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară (ANSVSA). În condițiile în care anul anterior au fost confirmate 476 de focare la porcii domestici, din care 452 în exploatațiile non-profesionale și 24 în cele comerciale. Toate cele trei focare în exploatații active au fost confirmate și în acest an.
De asemenea, în anul precedent, au fost identificate 547 de cazuri la mistreți, purtători ai virusului.
Pentru anul 2024, s-au înregistrat în total 473 de focare de pestă porcină africană (PPA), dintre care 215 la porcii domestici și 258 la mistreți.
La nivel internațional, din februarie 2025, numărul focarelor raportate la porcii domestici și la animalele sălbatice prin notificări urgente și rapoarte de monitorizare, în cadrul Sistemului mondial de informații privind sănătatea animalelor (WAHIS), a prezentat o tendință descendentă în cazul porcilor domestici, în timp ce, în octombrie și noiembrie 2025, s-a observat o creștere în cazul animalelor sălbatice. Spre exemplu, un nou focar de PPA a fost depistat în Spania, unde boala nu a mai fost semnalată în ultimii 31 de ani.
Din ianuarie 2022, 13 țări sau teritorii au raportat prima apariție a PPA, în timp ce alte 12 au înregistrat răspândirea virusului în zone noi.
Până în noiembrie 2025, s-au raportat aproximativ 1,1 milioane de cazuri la porci și 41.464 de cazuri la mistreți, cause pierderi de aproximativ 2,2 milioane de animale în rândul porcilor domestici.
De la începutul anului 2022, 71 de țări sau teritorii au menționat prezența virusului PPA.










Lasă un răspuns