Alianța pentru Unirea României a anunțat joi, printr-un comunicat oficial, depunerea în Parlament a unui proiect legislativ care propune ca anul 2026 să fie declarat „Anul Relațiilor România – Statele Unite ale Americii”.
Inițiativa formațiunii politice survine în contextul împlinirii a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii.
Potrivit reprezentanților AUR, această inițiativă urmărește marcarea la nivel național a unui an dedicat consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite.
Conform comunicatului, demersul partidului se realizează „ într-un context internațional în care valorile libertății, ale democrației autentice și ale libertății de exprimare sunt tot mai mult supuse presiunii”.
Legea propusă prevede organizarea, pe parcursul anului 2026, a unor conferințe, dezbateri publice, evenimente culturale, academice și educaționale. De asemenea, sunt planificate acțiuni de diplomație publică pentru a susține colaborarea româno-americană și valorile democratice.
Inițiativa include și posibilitatea ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să aloce, la cerere, până la 1% din timpul de emisie pentru materiale dedicate „Anului Relațiilor România – Statele Unite ale Americii”, conform comunicatului.
Proiectul legislativ va fi supus dezbaterii în Parlamentul României și va respecta procedurile constituționale și legislative în vigoare.
În primul comunicat transmis luni, AUR a subliniat că relația dintre România și Statele Unite este „fundamentală” pentru păstrarea suveranității naționale. Partidul consideră că „orice decizie importantă adoptată de București trebuie consultată în primul rând cu Washington-ul”.
AUR afirmă că influența Statelor Unite a devenit predominantă pe scena internațională în ultimii ani.
„Sub conducerea președintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai influent lider politic global, influența americană s-a resimțit atât pe scena internațională, cât și în relația cu Uniunea Europeană”, precizează comunicatul de presă al formațiunii, care propune ca 2026 să fie numit „Anul Americii în România”.
Poziția AUR a venit după capturarea președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, în vârstă de 63 de ani, în urma unei operațiuni speciale realizate de forțele americane.
Maduro a deținut conducerea Venezuelei peste un deceniu, perioadă în care țara a traversat un proces accentuat de autoritarism și de declin economic, afectând nivelul de trai al populației.










Lasă un răspuns