Conform analiza CFA România, contribuțiile pe forța de muncă reprezintă în prezent 41,5% din venituri. La acestea se adaugă 13% din taxa pe valoarea adăugată și accize, care reprezintă aproximativ jumătate din prețurile finale, determinând astfel ca în România sarcina fiscală asupra populației active să fie considerabilă.

„Mai precis, din cauza costurilor directe și indirecte aferente forței de muncă, muncim între 7 și 8 luni pe an doar pentru a acoperi impozitele către stat”, afirmă Adrian Codîrlașu, președintele CFA România.

Președintele CCF, Dan Manolescu, evidențiază faptul că „Pe segmentul muncii, situația s-a modificat, odată cu eliminarea anumitor facilități în construcții, agricultură și IT. Impozitarea muncii a crescut în general, însă tipurile de muncă sunt diverse. Vorbim despre muncă în ansamblu, dar fiecare tip are caracteristici fiscale distincte”.

El exemplifică munca dependentă, salariată, considerată ca fiind cea mai supusă fiscalizării. În continuare, menționează munca independentă (PFA), care este impozitată similar salariilor, însă contribuțiile sunt favorizate de existența anumitor plafoane.

Discursul lui Dan Manolescu continuă cu munca artistică și drepturile de autor, care par să fie impozitate similar la cote nominale, însă efectiv se aplică cifre inferioare datorită deducerilor forfetare de 40% din venit, rezultând o cotă efectivă de circa 6%, cu eventuale exceptări și plafonări de contribuții.

În cazul veniturilor pasive, de la 1 ianuarie 2026 va fi aplicată o taxare de 16% pe dividende. În plus, chiriile și dobânzile nu au suferit modificări recente, urmând a fi supuse unor posibile ajustări.

„Din punct de vedere al fiscalității capitalului, observăm o creștere accentuată, de la 1% impozit pe cifra de afaceri și 5% pe dividende (pentru microîntreprinderi), la 16% pe dividende și 16% impozit pe profit (dacă multe companii nu se mai încadrează în statutul de microîntreprindere)”, explică Dan Manolescu.

Astfel, taxa a crescut de peste cinci ori în doar doi ani.

În acest context, consultantul fiscal se întreabă: „Cât de competitivă mai este România în comparație cu Bulgaria, cu 10% impozit pe profit, sau Ungaria, cu 9%, în condițiile în care noi avem 16% la profit? Dacă majorăm și impozitul pe profit, rămânem competitivi? Având în vedere și impozitul pe microîntreprinderi, mai păstrăm poziția? E o direcție în care intenționăm să mergem? S-ar putea să pierdem competitivitatea dacă nu chiar deja am pierdut-o”.

În procesul decizional din cadrul grupurilor de companii, fiecărui manager de țară i se prezintă bugetul și se argumentează: „De ce să investim în România? Care sunt potențialele randamente?”.

În concluzie, această fiscalitate excesivă aduce mai multe pierderi decât câștiguri, reducând participarea României la discuțiile privind bugetele de dezvoltare și, implicit, limitând investițiile în țară.