Mihaela Cambei este una dintre sportivele de vârf ale României. Cantărește 51 de kilograme, însă ridică de două ori mai mult. A părăsit casa la 9 ani pentru a practica un sport pe care nu îl cunoștea: halterele. A traversat momente dificile, dureri extreme, accidentări, dar nu a renunțat, iar medaliile au început să apară și să strălucească tot mai tare, fiind în prezent campioană europeană și mondială la seniori, precum și vicecampioană olimpică la Paris, unde a luptat pentru medalia de aur până la ultima ridicare.

Mihaela Cambei, selecționată direct din școală: „Nu știam de haltere!”

FANATIK a vizitat-o pe Mihaela Cambei în sala de antrenament din Siliștea Snagovului, unde se pregătesc sportivii din lotul olimpic. Sportiva ne-a împărtășit despre drumul către performanță, despre fratele care o urmează și despre detalii invizibile pe podium: nopți nedormite, dureri corporale, zile libere rare, precum Paștele și Crăciunul.

Mihaela Valentina Cambei s-a născut pe 18 noiembrie 2002 în Dofteana, județul Bacău, aproape de Onești, orașul natal al Nadiei Comăneci. Nu este o coincidență că, înainte de a descoperi halterele, Mihaela credea că va urma gimnastica. În momentul selecției: „La haltere am ajuns printr-o selecție de la școală, din Dofteana, unde au venit domnii Cristina și Gheorghe Maftei. E o procedură anuală, cu selecție. Mi s-a dat un bilețel cu un număr de telefon și așa am ajuns la haltere.”

Aveam aproximativ 9 ani. Mă punea să fac câteva genuflexiuni ca să vadă cum mă mișc, sau cât de mult pot să sar pentru a observa explozia din picioare. Mi-au măsurat brațele pentru a vedea dacă sunt potrivită pentru smuls sau aruncat.

Inițial, sincer, nu auzisem de acest sport. Nu știam tot despre ce este vorba. Credeam că practic gimnastică. Era atunci. Gimnastică, fotbal sau handbal…

Nu aveam cunoștințe despre acest sport, legat de ridicat greutăți. Am vorbit cu părinții pentru a suna. La început, nu credeam, credeam că e o păcăleală… dar am insistat. Am sunat, am mers și a fost decizia mea..

Inițiere independentă de la 9 ani: „După două săptămâni am început să plâng că vreau acasă”

Startul, ca în orice domeniu, a fost dificil. În special pentru că Mihaela Cambei a făcut primii pași în haltere la 9 ani, plecând singură spre CSM Onești:

„Părinții nu au avut rezerve să mă lase. Eram entuziasmată să vin. După două săptămâni, am început să plâng și să vreau acasă. Dar tatăl meu a avut o forță foarte mare. La fratele meu aproape ceda și îl putea lua acasă. Îl durea când mă auzea plângând. În schimb, la mine, când am ajuns la sport, a avut curaj și mi-a spus că totul va fi bine.”

După cele două săptămâni de plâns, eu fiind foarte mică, iar colegele mult mai mari, nu mai voiam acasă. Începuse să-mi placă tot mai mult. Eram singură de la 9 ani. Mă urcau în tren, la început venea mama cu mine ca să-mi arate drumul. Apoi mergeam singură spre Onești.

Părinții mei se concentrează pe muncă și gospodărie. Sunt mândri de performanțele mele și ale fratelui meu, Lucian Cambei. Încerc să le fac mândri pe ei și pe noi. Chiar dacă le este greu, pentru că suntem departe, încearcă să reziste și să fie bine.

Familie „puternică”: fratele, tot halterofil, iar sora mai mare „bătea” băieții la skanderberg

Mihaela Cambei este foarte mândră de familia sa. De fratele ei mai mic, Lucian Cambei, pe care l-a inspirat să practice haltere, și de sora mai mare, care, deși nu a avut o carieră sportivă, are o forță de fier: „Fratele meu cu siguranță s-a inspirat de la mine. I-am dat un vibe pozitiv, motivația lui fiind foarte mare atunci când mă privește și discută cu mine.”

Își dorește foarte mult să ajungă pe podiumul olimpic și eu îl susțin neîntrerupt, fiind alături de el. Sunt umbra lui. Sper ca în câteva luni să fie în lotul mare dacă are potențial, dacă nu, la lotul de tineret. Oricum, vom fi mai aproape decât Bistrița, unde se află el acum.

Mai avem o soră mai mare. Are copii, e acasă, dar când eram mici, ea era cea mai puternică din familie. Se dădea la skanderberg cu băieții și avea o forță impresionantă. S-a căsătorit mai devreme, probabil din cauza asta nu se află aici. Cu siguranță, și ea ar fi fost prezentă.”

„Nu eu am ales acest sport, el m-a ales pe mine”

Mihaela Cambei afirmă că nu a știut pe atunci ce potențial are și consideră sportul ca pe o predestinare: „Nu eu am optat pentru acest sport, ci el m-a ales pe mine. La 9 ani, nu-mi dădeam seama ce potențial am sau cât de departe pot ajunge.”

Venit la Europenele de juniori la 14-15 ani, am câștigat primul aur. La 15 ani am avut deja medalii naționale. A fost un început promițător de la bun început.”

Halterele, sport de rezistență extremă: „Se luptăm cu fiare, nu cu un pai! Încerc să-mi protejez corpul să nu pocnească”

Dacă sportul a ales-o pe Mihaela Cambei, ea recunoaște că pentru ea halterele sunt unul dintre cele mai complexe discipline, cu antrenamente de o dificultate impresionantă: „Ridicăm tone. Niciodată nu am estimat cât ridicăm. Greutățile sunt imense, iar uneori sunt foarte dure. Este un sport extrem, în care ne luptăm cu fiare, nu cu un pai.”

Toate acestea includ dureri, accidentări. Este inevitabil în orice sport. Încerc să mă protejez cât de mult pot. Mă încălzesc suplimentar, execuț doar exerciții pentru postură și echilibru. Vreau să am musculatura bine definită pentru a-mi proteja corpul să nu se accidenteze. Și atât. Încerc să mă mențin în condiție bună pentru a evita rănile.

Privat, timpul de relaxare: nopți nedormite din cauza antrenamentelor!

Programul ei este foarte strict, iar timpul de odihnă, un lux rar, doar în perioadele de sărbători. În timpul liber, se dedică pasiunilor și își menține echilibrul mental. Când vine vorba de nopți nedormite, acestea apar exclusiv din cauza antrenamentelor, când gândurile nu o lasă să doarmă: „În timpul meu liber, mă machiez, ascult muzică și mă odihnesc. Vizitez mănăstirea din apropiere, de la Snagov. Cam atât. Încerc să mă relaxez prin odihnă și muzică. În plus, folosesc saună și bazin pentru recuperare, dar cel mai mult funcționează somnul pentru mine.”

Nu petrec nopți în oraș, decât dacă suntem în perioade speciale de pregătire. În rest, durata somnului este de obicei până la ora unu sau două, din cauza vitaminelor și energizantelor (nu Red Bull).

Gândurile mele adesea nu mă lasă în pace. Mă concentrez pe performanță și obiective. Sunt nopți de insomnie, dar legate de dorința de a deveni mai bună. Merg foarte rar acasă, doar de câteva ori pe an, în timpul Sărbătorilor. Înainte de Campionatul Mondial, am avut nevoie de o pauză și am mers trei ore și jumătate până acasă, pentru a-mi încărca bateriile și a reveni în formă..

„Muzica este o pasiune foarte mare pentru mine. Ascult pe toată durata zilei, în antrenament, în mașină, la duș și acasă. Prefer muzica clasică, dar la sală prefer stilurile energice, precum house. În funcție de dispoziție și de antrenamente. Nu m-am gândit la festivaluri, dar mi-ar plăcea să particip. Unde e muzică, sunt și eu!”, Mihaela Cambei

Momente de cumpănă: „Dacă nu fii atent, poți renunța”

Grijile, gândurile negative și agenda încărcată pot determina sportivii să abandoneze. Mihaela recunoaște că a avut astfel de perioade, dar a reușit să le depășească cu sprijinul discuțiilor cu antrenorul Valeriu Calancea: „Am avut momente grele și trec destul de des prin asta. Este foarte dificil să duci viața de sportiv fără pauză. Când obiectivele sunt foarte mari, iar așteptările cresc, poți să cedezi sau corpul să nu mai facă față. Dar sunt doar momente temporare.”

Dacă ești tare mental, poți lupta cu tine însuți și uneori trebuie să te motivezi singur. Presiunea este mare și trebuie să te împingi de la spate să nu renunți. Ca să nu pierzi motivația, trebuie să fii atent. În caz contrar, renunțarea devine posibilă.

Discuțiile cu antrenorul Valeriu Calancea au fost foarte importante. El mă sprijină în momentele grele și mă ajută să văd potențialul meu. Îi mulțumesc pentru susținere și pentru încredere. Nu este simplu să duci singur aceste lupta, dar cu sprijin, se poate merge mai departe.

Mihaela Cambei indică cele mai frecvente dureri: „Picioare, șold, spate, umeri, coate… întregul corp”

Halterele presupun un stres extrem asupra organismului. Mihaela ridică dublul greutății corpului prin stilul smuls și aruncat, atingând chiar 114 kg în stilul aruncat. Aceasta lasă semne în corpul sportivului: „Există dureri fizice, mentale și emoționale…

Dacă un antrenament nu merge conform planului, mă doare și sufletul. Durerile cele mai frecvente sunt la picioare, șold, spate, umeri și coate… Practic, tot corpul. Orice durere mă oprește din performanță.”

Mihaela are 1,52 metri înălțime și cântărește 51 de kg. Oamenii adesea sunt surprinși de cât de mult poate ridica, iar răspunsul său este simplu: e un dar divin.

„Se spune frecvent că la TV par mai mare, iar în realitate sunt mai micuță și am această putere specială. Se spune: «Cum poți ridica atâta, fiind așa de mică?» Este un har de la Dumnezeu. Totalul este de 208 kg, iar la smuls ridic 94 kg, iar la aruncat 114 kg. Dublu față de greutatea mea corporală.”

Din dorința de creștere, a schimbat categoria după Jocurile Olimpice

Deși halterele sunt împărțite pe categorii de greutate, alimentația nu este foarte strictă pentru Mihaela Cambei, care nu ține cont de dulciuri și gustări nesănătoase: „Putem consuma aproape orice, dar încerc să mănânc sănătos și echilibrat. Nu mă îndulcesc excesiv. Fructele îmi plac mult.”

La Paris, a concurat în categoria 49 kg, dar la Los Angeles, categoria s-a schimbat pentru 53 kg, determinând-o să facă această ajustare: „Este o schimbare naturală, o necesitate. Categoria mea a crescut de la 49 la 53 kg, pentru a putea rămâne în circuitul olimpic. Merg la 53 kg la Campionatele Mondiale, continuăm să vedem evoluția.”

Un titlu mondial de laureat cu medalii de aur și argint

Lucrurile evoluează favorabil pentru Mihaela Cambei în noua categorie. A devenit campioană mondială la „smuls” și a luat medalii de argint la „aruncat” și la total. După medalia de argint la Paris, obiectivul pentru Los Angeles 2028 devine clar, însă provocarea va fi mare: „Mondialele au fost o competiție intensă și m-am pregătit temeinic. Am avut adversare noi și trebuie să fac față unor greutăți și mai mari.”

Greutățile sunt mai mari, dar schimbarea de categorie mă obligă să mențin greutatea aproape de limita olimpică, de 53 kg. Sunt mai multe sportive cu greutăți mai mari, și sunt foarte multe fete cu greutăți mai ridicate.

Destinat categoryi olimpice, trebuie să fiu constantă în jur de 53 kg. Am 50,5 kg și trebuie să mențin această greutate pentru a putea concura la nivel înalt. Pentru Los Angeles, mă pregătesc intens și îmi doresc o performanță excelentă.

Medalii de aur și argint la campionatele mondiale

Performanțele sale sunt în ascensiune și la categoria nouă. A obținut titlul mondial la „smuls” și medalii argint la „aruncat” și în total. După trofeul de la Paris, obiectivul pentru Los Angeles 2028 devine clar, însă competiția va fi intensă: „Mondialele au fost o competiție dură, cu adversare redutabile, și m-am antrenat intens. Categoria s-a schimbat, ceea ce înseamnă provocări noi cu greutăți mai mari.”

Schimbarea categoriei mă obligă să fiu aproape de limita de 53 kg, actualul maximum admis pentru competiții olimpice. Am 50,5 kg și trebuie să păstrez această greutate pentru a fi competitivă la nivel internațional. Pregătirile pentru Jocurile de la Los Angeles sunt în plină desfășurare și sper la rezultate excepționale.