Locul unde se află mormântul domnitorului Mircea cel Bătrân generatează controverse și speculații referitoare la mutarea sarcofagului de la Mănăstirea Cozia. Cu toate acestea, experții au clarificat situația, redeschizând mormântul și confirmând faptul că legendarul conducător al Țării Românești, elogiat și de Mihai Eminescu în „Scrisoarea III”, își doarme somnul de veci la Cozia.

După aproape un secol de la prima cercetare a sarcofagului lui Mircea cel Bătrân, arheologii vâlceni au redeschis din nou mormântul de la Mănăstirea Cozia, eliminând astfel mitul legat de mutarea sarcofagului domnitorului din locul său.

Prin urmare, arheologii din Vâlcea susțin că sarcofagul lui Mircea cel Bătrân de la Cozia este autentic.

Proiectul de cercetare care a implicat redeschiderea mormântului a fost realizat de specialiști de la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și Centrul de Cercetări Antropologice și Biomedicale „Olga Necrasov” din Filiala Iași a Academiei Române.

Obiectivul principal al acestui proiect a fost, pe de o parte, degajarea de sarcină arheologică a monumentelor din ansamblul monahal de la Călimănești pentru restaurare, și, pe de altă parte, verificarea autenticității sarcofagului, unic datorită formei sale printre mormintele boierești și domnești din țară. Toate acestea în contextul speculațiilor privind mutarea sarcofagului în prima jumătate a secolului XX.

„Există în arhiva Institutului Național al Patrimoniului câteva solicitări din anul 1930 pentru relocarea sarcofagului de la Mănăstirea Cozia către Muzeul Național de Istorie, iar prin această cercetare am vrut să verificăm dacă aceasta a avut loc. Nu, sarcofagul nu a fost mutat. Este cel original și se află în stare bună de conservare. Este un sarcofag din piatră, deosebit în România, prevăzut cu o nișă cefalică, caracteristici ale mormintelor din Europa de Vest din perioada secolelor V-XV d. Chr. Mormântul a fost cercetat pentru prima dată în perioada interbelică, în cadrul unui proiect de restaurare inițiat începând cu anul 1927. Alături de sarcofagul voievodului se află și mormântul mamei domnitorului Mihai Viteazul, călugărița Teofana. În 1938, osemintele domnitorului și ale Teofanei au fost așezate în cutii de marmură de Rusciuk și amplasate în acest sarcofag, care în acea perioadă a fost ridicat și așezat pe un strat de umplutură, cu adăugarea unei plăci de beton și a unui monument sculptat”, a declarat arheologul Ion Tuțulescu.

Mircea cel Bătrân a decedat în 1418, pe 31 ianuarie, și a fost înmormântat pe 4 februarie, conform dorinței sale, în Mănăstirea Cozia din Călimănești. De-a lungul timpului, mormântul a fost de mai multe ori vandalizat, la fel ca și biserica în care se află.

„Primele semnale credibile privind profanarea mormântului datează din anul 1821, când trupele eteriste, retrăgându-se către Transilvania după înfrângerea de la Drăgășani, jefuiesc mănăstirea și locul de odihnă al domnitorului. O altă profanare este menționată în perioada ocupației germane, între 1916-1918. Într-un document din martie 1919, superiorul mânăstirii, Protosinghelul Anastasie Popescu, relata Ministerului Culturii că „Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatei inamice, care în invazie a prădat și a vandalizat acest sfânt locaș, transformând biserica și paraclisul în grajd pentru cai, distrugând casele și lăsând totul în ruină”. Trupele care au ocupat Cozia au spart piatra comemorativă de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, iar aceasta a fost refăcută în 1936, cu inscripția de Nicolae Iorga. În 1938, piatra a fost înlocuită cu alta, adusă din Bulgaria”, explică arheologul Ion Tuțulescu.

Situată pe Valea Oltului, Mănăstirea Cozia reprezintă cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân (1355-1418), deși unele surse indică faptul că aceasta ar fi fost ridicată de tatăl său, Radu I (1330-1383).

Ansamblul monahal al Mănăstirii Cozia, declarat monument istoric de importanță națională, include biserica cu hramul „Sfânta Treime”, datată în 1388, cu intervenții de adăugare a pridvorului pe latura vestică între 1705-1707; paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, situat în colțul sud-estic și construit în 1583; paraclisul „Duminica Tuturor Sfinților”, amplasat în colțul nord-estic și datând din 1710, cu reconstrucții parțiale între 1958-1959; trapeza din 1853 și clădirile care compun incinta, datând din secolele al XIV-lea, al XVI-lea și al XVIII-lea.

Așezământul monahal a fost recent finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pentru consolidare, conservare, restaurare și valorizare, obiectivul principal fiind creșterea numărului de vizitatori cu cel puțin 10 %.