prof-univ-dr.-silviu-gurlui,-deputat-aur-de-iasi:-romania-trebuia-sa-renegocieze-tot

Prof. univ. dr. Silviu Gurlui, deputat AUR Iași: România trebuia să renegociească toate condițiile

Guvernul USR–PSD–PNL–UDMR a optat, în condiții de incertitudine, pentru extinderea acordului de exploatare a resurselor energetice cu OMV Petrom, în loc să activeze procedurile de concesiune și să renegocieze condițiile de la zero. Decizia vizează atât exploatări deja existente, cât și proiecte strategice în zona Mării Negre.

România nu ar fi trebuit să prelungească nimic. Ar fi trebuit să renegocieze integral.

Resursele naturale aparțin statului român, nu companiilor private. La expirarea unei concesiuni, aceasta nu se prelungește automat, ci se redeschide și se negociază în mod transparent.

Majorarea redevențelor nu reprezintă o realizare. Este minimul necesar pentru a asigura interesele naționale.

În timp ce România cedează teren după teren, Ungaria adoptă o strategie. Cu gazele extrase din Marea Neagră, Ungaria își construiește statutul de centru energetic regional: infrastructură, depozite, contracte pe termen lung și putere de negociere. Nu pe resursele proprii, ci pe cele ale României.

– România extrage.
– Alții tranzacționează.
– Alții controlează piața globala.

Într-un moment în care energia reprezintă o resursă strategică pentru Europa, România avea o poziție de influență. Însă, guvernul a ales calea pasivității: extinderea convenției.

– Fără competiție.
– Fără condiții ferme pentru procesare, stocare și comercializare în România.
– Fără obligații clare de dezvoltare industrială națională.

Astfel, devii furnizor de materie primă, nu un actor strategic.
Astfel, pierzi influență, deși deții resursele.

România nu trebuie să mai fie o țară vulnerabilă, utilizată ca sursă energetică pentru alte state. Statul trebuie să negocieze în nume propriu, nu să accepte automat ofertele externe.

Dacă nu stabilim noi condițiile, le vor stabili alții pentru noi.
Și deja se întâmplă.

Resursele României trebuie să fie în serviciul națiunii.

Doar pentru România.

Suntem într-o situație dificilă, iar alte națiuni au înțeles acest lucru și profită de pe urma noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *