„Primăria Ciumeghiu (județul Bihor, n.r.) avea în chirie un buldozer, care ulterior a fost utilizat ilegal pentru gestionarea deșeurilor din materiale plastice, textile și vegetale, în apropierea unui drum agricol din zonă. În mod normal, aceste deșeuri trebuiau sortate, eliminate sau reciclate, nu deplasate în mod necontrolat. Este vorba despre depozitări extinse de deșeuri, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare. În urma verificărilor, buldozerul a fost confiscat, iar Primăria Ciumeghiu a fost sancționată contravențional cu o amendă de 70.000 lei. De asemenea, responsabilitatea UAT Ciumeghiu a inclus și măsura de salubrizare a zonei unde au fost găsite depozite ilegale de deșeuri”, a menționat reprezentanta autorităților de mediu.
La jumătatea lunii iunie, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, pe pagina oficială, că resursele pentru combaterea poluării ale Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au fost extinse cu 46 de drone echipate cu senzori și sistem de termoviziune.
Echipamentele au fost achiziționate în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea infrastructurii de monitorizare și control a calității aerului – etapa II”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă.










Lasă un răspuns